Vrancea: Spitalul Judeţean de Urgenţă Focşani a epuizat locurile la ATI pentru persoanele cu COVID-19
Publicat de Andreea Drilea, 19 martie 2021, 18:33
Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) ‘Sf. Pantelimon’ Focşani nu mai are locuri la ATI pentru persoane cu COVID-19, în timp ce pe secţia de Boli Infecţioase, unde sunt trataţi pacienţii infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, paturile sunt aproape epuizate, potrivit reprezentanţilor unităţii medicale.
‘La secţia de ATI a SJU Focşani toate cele zece locuri dedicate bolnavilor de COVID-19 sunt în prezent ocupate. Şi pe secţia de Boli Infecţioase paturile sunt aproape epuizate. Cererea de spitalizare a persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2 este mai mare în ultimele zile. În funcţie de solicitările pe care le vom avea, dacă va creşte numărul bolnavilor cu COVID-19, vom încerca să suplimentăm numărul de paturi. Problema noastră la acest moment este resursa umană. Am făcut solicitare în acest sens către Direcţia de Sănătate Publică Vrancea şi sperăm să ne vină medici în spital cât mai curând’, a declarat, pentru AGERPRES, managerul SJU Focşani, Codruţa Elena Neagu.
În spitalele din Focşani şi Adjud sunt internaţi în prezent 90 de pacienţi, dintre care 13 la ATI, 10 la Focşani şi trei la Adjud.
Direcţia de Sănătate Publică Vrancea a efectuat până acum 48.343 de teste, fiind depistate 8.919 de persoane pozitiv. Numărul persoanelor vindecate a ajuns la 7.974, iar al persoanelor decedate la 357.
(Agerpres/FOTO arhivă radioiasi.ro)