Captură de ţigări de contrabandă la Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi – rutier
Publicat de , 12 februarie 2015, 12:37
Poliţişti de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier împreună cu lucrători vamali au descoperit, astăzi dimineaţă, ascunse şi nedeclarate, 16.000 de ţigarete, în pneurile unui autovehicul condus de un bărbat cu dublă cetăţenie, română şi Republica Moldova.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigaretelor, în valoare de 3.600 lei, în vederea confiscării, iar bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 6.000 lei.
Tot astăzi, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca, au întocmit dosar penal unui cetăţean moldovean care a încercat să scoată din ţară o semiremorcă înmatriculată în România, care figura în bazele de date ca fiind radiată din circulaţie.
Cetăţeanului i s-a întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate ori cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare. (agerpres/FOTO cotidianul.ro)