IAȘI: Bonificație de 5% pentru plata impozitelor și taxelor locale până la 31 martie 2021
Publicat de gabrielarotaru, 22 martie 2021, 15:07
Direcția Generală Economică și Finanțe Publice Locale (DGEFPL) din cadrul Primăriei Municipiului Iași informează ieșenii că 31 martie 2021 este scadența primului termen de plată pentru principalele impozite și taxe locale (impozit pe clădiri, impozit pe teren și impozit asupra mijloacelor de transport, etc.). Contribuabilii persoane fizice și persoane juridice care fac plata impozitelor până pe 31 martie 2021 inclusiv beneficiază de bonificație de 5%, dacă achită impozitul pe întregul an 2021.
Pe de altă parte, neplata până la scadență a impozitelor și taxelor locale atrage după sine majorări de întârziere de 1% pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv și silește organul fiscal la declanșarea executării silite urmată de aplicarea efectivă a măsurilor de executare (popriri, aplicarea de sechestre etc.).
Plata se poate face la ghișee în numerar sau cu cardul, atât la sediul DGEFPL din bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 11, cât şi la centrele de cartier localizate astfel:
– cartierul Alexandru cel Bun, str. Tabacului nr. 1, telefon 0232.253.160;
– cartierul Păcurari, șos. Păcurari nr. 34, telefon 0232.276.787;
– cartierul Nicolina, str. Petre Ţuţea nr. 2, telefon 0232.227.517;
– cartierul Frumoasa, bd. Poitiers nr. 20 – 22, telefon 0232.223.031;
– cartierul Tătăraşi, str. Vasile Lupu nr. 82, telefon 0232.277.310;
și la ghișeul din clădirea situată în șos. Națională nr. 43, telefon 0232.264.246.
În contextul actual se recomandă în continuare ca plata impozitelor și taxelor locale să se facă în mediul online (fie prin Sistemul Naţional Electronic de Plată Online ghiseul.ro, fie de pe site-ul Primăriei Municipiului Iaşi – meniul Taxe Online).
Există două modalități de plată:
1. Plata fără autentificare: nu sunt necesare date de acces, pot fi plătite doar taxele și impozitele ale căror cuantum este deja cunoscut.
2. Plata cu autentificare: sunt necesare date de acces (utilizator și parolă). Datele se pot obține online, prin completarea formularelor și a datelor unui card bancar valabil al contribuabilului.
Pentru www.ghiseul.ro autentificarea se face direct pe site. Pentru plata de pe site-ul Primăriei Municipiului Iaşi (meniul Taxe Online) se transmite o cerere la sediul central al instituției la adresa de e-mail informatii@primaria-iasi.ro, cerere însoțită de copia cărții de identitate, adresa de e-mail și numărul de telefon, iar ulterior vor fi primite prin e-mail datele de autentificare (utilizator şi parolă).
Plata se poate efectua şi prin virament prin Trezoreria Municipiului Iaşi, beneficiar Municipiul Iaşi (persoană juridică de drept public), cod fiscal 4541580.
Conturile IBAN în care se pot efectua plăți sunt afișate pe site-ul Primăriei Municipiului Iaşi și pot fi vizualizate accesând adresa www.primaria-iasi.ro -> Transparenta -> Acte de interes public -> Conturile IBAN ale Municipiului Iași valabile în anul 2021.
Persoanele fizice / persoanele juridice care figurează în evidența fiscală cu clădiri nerezidențiale nereevaluate în ultimii cinci ani anteriori anului fiscal de referință au obligația să depună declarațiile fiscale și rapoartele de evaluare până la 31 martie 2021 inclusiv. Neconformarea la obligație silește organul fiscal să procedeze la determinarea impozitului pe clădiri prin aplicarea unei cote de 2% asupra valorii impozabile, calculate conform legii pentru persoanele fizice, și a unei o cote de 5% asupra valorii impozabile stabilită în raportul de evaluare pentru persoanele juridice.
În cazul conformării la obligația de depunere a declarațiilor fiscale însoțite de rapoartele de evaluare, impozitul pe clădiri se determină prin aplicarea unei cote de 0,2% asupra valorii impozabile stabilită în raportul de evaluare, în cazul persoanelor fizice, și a unei cote de 0,95% aplicată asupra valorii impozabile stabilită în raportul de evaluare, în cazul persoanelor juridice.
De asemenea, contribuabilii persoane juridice și persoane fizice pot beneficia de anularea accesoriilor pentru obligațiile bugetare principale restante la 31 martie 2020 datorate bugetului local.
Pentru a beneficia de anularea accesoriilor, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) toate obligaţiile bugetare principale restante la 31 martie 2020, inclusiv, administrate de organul fiscal local se sting prin orice modalitate prevăzută de lege până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor sau până la data de 31 martie 2021, inclusiv;
b) sunt stinse prin orice modalitate prevăzută de lege toate obligaţiile bugetare principale și accesoriile aferente administrate de organul fiscal local cu termene de plată cuprinse între data de 1 aprilie 2020 şi data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv;
c) contribuabilul să aibă depuse toate declaraţiile fiscale până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor, inclusiv. Această condiţie se consideră îndeplinită şi în cazul în care, pentru perioadele în care nu s-au depus declaraţii fiscale, obligaţiile fiscale au fost stabilite, prin decizie, de către organul fiscal local;
d) contribuabilul depune cererea de anulare a accesoriilor după îndeplinirea condiţiilor prevăzute la lit. a) -c), dar nu mai târziu de 31 martie 2021, inclusiv, sub sancţiunea decăderii.
Prin creanțe principale se înțeleg obligațiile de plată către bugetul local al Municipiului Iași, cum ar fi: impozit / taxa pe clădiri, impozit / taxa pe teren, impozit pe mijloacele de transport, taxe de folosință, etc. Prin accesorii se înțeleg majorările de întârziere, penalitățile, dobânzile etc. care sunt datorate pentru neefectuarea la scadență (în termen) a obligațiilor principale așa cum au fost detaliate mai sus.
Anularea accesoriilor se realizează după achitarea de către contribuabil a tuturor obligațiilor principale de plată, inclusiv a celor cu termene de plată cuprinse între data de 1 aprilie 2020 şi 31 martie 2021, inclusiv, sau până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor, inclusiv, cât și a eventualelor accesorii aferente celor din urmă.
Pentru informații suplimentare vă rugăm să luați legătura cu organul fiscal, care poate fi contactat la telefon 0232.267.582, interior 175, 155 și 122, la adresa de e-mail impozite.taxepf@primaria-iasi.ro, sau la sediul DGEFPL din bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 11, corp B (în cazul contribuabililor persoane fizice), respectiv la telefon 0232.267.582, interior 165 și 150, la adresa de e-mail impozite.taxepj@primaria-iasi.ro sau la sediul central al DGEFPL din bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 11 (în cazul contribuabililor persoane juridice).
Recomandăm ca orice cereri sau documente să fie depuse la organul fiscal prin mijloace electronice de transmitere la distanță: fax (0232.410.266) sau e-mail (impozite.taxepf@primaria–iasi.ro, în cazul persoanelor fizice, respectiv impozite.taxepj@primaria–iasi.ro, în cazul persoanelor juridice).
În perioada 23 martie 2021 – 31 martie 2021 programul de lucru al organului fiscal este zilnic, de luni până vineri, între orele 8.30 și 18.30.
Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Iași