Galați: Militarii şi jandarmii veterani care au efectuat misiuni în Afganistan donează sânge
Publicat de gabrielarotaru, 27 martie 2021, 07:37
Centrele de transfuzii sanguine din ţară sunt deschise şi astăzi pentru a le permite celor care vor să doneze fără să lipsească de la muncă.
Încă de anul trecut, pe fondul crizei de sânge, s-a luat decizia ca în ultima sâmbătă a fiecărei luni centrele, care de regulă nu lucrează în weekend, să fie deschise.
La Galaţi, printre cei care au răspuns apelului la donare au fost militarii şi jandarmii veterani care au efectuat în misiuni în Afganistan.
Până la finele acestei luni, zilnic, membri ai Asociaţiei Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi din Galaţi vor veni la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină pentru a dona sânge.
Locotenent Cătălin Bădin, purtătorul de cuvânt al asociaţiei: Anul acesta, campania a fost deschisă de jandarmii gălăţeni. Suntem impresionaţi de efortul făcut de jandarmi, care timp de 5 zile vor dona sânge. O parte din sângele donat de către noi va merge şi către o cauză umanitară: Adam, un băieţel de 2 ani şi 5 luni, a fost diagnosticat cu leucemie, iar îi sângele este foarte necesar.
La centrul de transfuzii sanguine au venit să doneze militari şi jandarmi care au participat la mai multe misiuni în Afganistan.
Colonel Florin Simionel, Comandantul Jandarmeriei Galaţi: Ca veteran al teatrului de operaţii din Afganistan şi comandant al Jandarmeriei gălăţene, am decis ca sângele pe care îl donez să meargă către o cauză umanitară şi să îl ajute pe Adam, băieţelul de 2 ani şi 5 luni care suferă de leucemie. Ştiu ce înseamnă să ai nevoie de ajutor, şi pe noi ne-au ajutat alţii atunci când am avut nevoie, iar prin acest gest sper să mobilizăm cât mai multe persoane.
Astăzi, Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Galaţi rămâne deschis donatorilor până la ora 12:00.
Centrele de transfuzii vor fi deschise astăzi şi la Hunedoara şi Deva, unde sunt aşteptaţi şi cei care s-au vindecată de COVID pentru a dona plasmă. Judeţul Hunedoara este pe primul loc în ţară la recoltarea plasmei de la cei care au învins boala. (Rador)