Ascultă Radio România Iași Live

Orban: Un cetăţean poate să-şi programeze cumpărăturile necesare în condiţiile reducerii orarului magazinelor

Orban: Un cetăţean poate să-şi programeze cumpărăturile necesare în condiţiile reducerii orarului magazinelor

Publicat de , 30 martie 2021, 16:35

UPDATE – Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat, marţi, referitor la reducerea orarului de funcţionare a magazinelor, că un cetăţean poate să-şi programeze cumpărăturile necesare şi în aceste condiţii, menţionând că măsurile sunt luate în baza unor analize ale Institutului Naţional de Sănătate Publică.

‘Referitor la ora 18,00 de închidere a magazinelor, în timpul săptămânii nu se aplică decât în localităţile în care este depăşită rata de 7,5 la mia de locuitori. Nu se aplică (în Bucureşti – n.r.). La ora actuală, sunt câteva zeci de localităţi care există în această rată. Nu ştiu care este exact numărul’, a afirmat Orban la Parlament, întrebat dacă este de acord cu această măsură.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a spus că nu doreşte să se exprime asupra eficienţei acestei măsuri, menţionând că, de regulă, acestea se aplică în baza unor studii făcute de specialişti.

‘Eficienţa unei măsuri se demonstrează în timp, prin reducerea numărului de cazuri. De regulă, astfel de măsuri când se introduc, se introduc pe baza unei analize. În mod normal se fac permanent astfel de analize de INSP. Eu nu am văzut o astfel de analiză, dar, probabil, INSP are nişte studii în care a constatat care sunt activităţile unde există cel mai mare risc de răspândire a virusului’, a explicat Orban.

Întrebat când îşi face cumpărăturile, Orban a spus: ‘Cred că un cetăţean poate să-şi facă programarea de asemenea natură în aşa fel încât să-şi facă cumpărăturile necesare şi în condiţiile acestui orar’. 


Preşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Ludovic Orban, a declarat marţi că i se par destul de neclare solicitările oamenilor care au ieşit recent în stradă.

‘Solicitările celor care au ieşit în stradă mi se par destul de neclare, adică nu înţeleg – în România sunt zeci de mii de familii care şi-au pierdut oameni dragi din cauza COVID, chiar în condiţiile existenţei măsurilor de protecţie a sănătăţii publice. Ce ar trebui? Să moară mai mulţi, să fie mai multe familii în România care să aibă rude şi apropiaţi care să se îmbolnăvească şi să rişte să moară? Toate măsurile care sunt luate de autorităţi sunt măsuri care nu urmăresc decât scopul de a păzi viaţa şi sănătatea cetăţenilor români. Nimeni nu instituie măsuri de protecţie sanitară de dragul instituirii acestor măsuri, ele sunt necesare mai ales atunci când suntem confruntaţi cu vârful de creştere a îmbolnăvirilor, atunci când vedem că există aproape de limită capacitatea de tratare în spitale, în secţiile de terapie intensivă’, a spus Orban la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că nu contestă dreptul oamenilor de a se exprima public, de a protesta, dar aceste acţiuni de protest trebuie să se desfăşoare într-un cadru legal.

‘Şi nu trebuie să se ajungă la manifestări extreme, la violenţă, la lansări de lozinci şi de slogane care nu au nicio legătură cu ordinea constituţională şi cu interesul general al societăţii. Cu atât mai puţin să se recurgă la distrugeri de bunuri publice, la agresiune. Toate aceste forme de agresiune le condamn cu tărie’, a afirmat acesta.

Ludovic Orban a menţionat că pandemia durează de peste un an, a determinat măsuri care au pus ‘la grea încercare răbdarea românilor şi rezistenţa lor’.

‘Nu există alte soluţii pentru a apăra viaţa şi sănătatea românilor. Aceste soluţii sunt folosite în toate ţările din lume. În privinţa atitudinii autorităţilor, întotdeauna trebuie găsit un echilibru între fermitate în aplicarea legii şi, pe de altă parte, neapelarea la o formă de represiune care nu este necesară în anumite situaţii’, a declarat acesta.


UPDATE –  Comisia juridică a Camerei Deputaţilor va întocmi, în termen de două săptămâni, un raport în care va propune sancţiunile referitoare la comportamentul deputatului AUR Dan Tănasă, a anunţat, marţi, preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban.

Împotriva lui Tănasă a fost depusă o sesizare din partea grupului parlamentar USR PLUS cu privire la ‘comportamentul grobian şi limbajul vulgar’ de care acesta din urmă a dat dovadă după şedinţa de plen din 24 martie, a spus Ludovic Orban.

‘A fost depusă o solicitare din partea grupului USR împotriva unui deputat din AUR. Am văzut şi eu înregistrările. Este un comportament reprobabil, care îl descalifică pe cel care se comportă şi vorbeşte astfel. Conform Regulamentului, am trimis către Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi pentru analiza sesizării care urmează în termen de două săptămâni să propună sancţiunile în urma acestei solicitări’, a declarat Orban, la Parlament.

El a precizat că va lua deciziile care se impun în urma raportului Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor.

‘Sunt sancţiuni care se aplică. Aştept raportul Comisiei juridice şi, în funcţie de raport, vom anunţa ce decizii se iau’, a precizat Orban.

USR PLUS a anunţat luni că propune modificarea Statutului deputaţilor şi al senatorilor, astfel încât parlamentarii care adresează injurii altor parlamentari sau demnitari ar urma să fie sancţionaţi cu reducerea indemnizaţiei până la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară, pentru o perioadă de cel mult trei luni.

Proiectul vine, potrivit USR PLUS, ca urmare a ‘derapajelor incalificabile şi inacceptabile’ consemnate în Parlament săptămâna trecută, cu prilejul conferinţei de presă susţinute de doi membri ai Guvernului în contextul dezbaterilor pe tema desfiinţării Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie.

Tot luni, Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a luat act de o sesizare depusă de deputaţii Alianţei USR PLUS Ionuţ Moşteanu şi Silviu Dehelean împotriva deputatului AUR Dan Tănasă cu privire la ‘comportamentul grobian şi limbajul vulgar’ de care acesta din urmă a dat dovadă după şedinţa de plen din 24 martie.

În documentul depus în atenţia Biroului permanent al Camerei Deputaţilor şi Comisiei juridice, cei doi deputaţi USR PLUS solicită ‘efectuarea demersurilor regulamentare necesare pentru constatarea şi sancţionarea abaterilor disciplinare săvârşite de deputatul Dan Tănasă’.

‘Ţinând cont de toate temeiurile de fapt şi de drept invocate, apreciem că a avut loc o încălcare sancţionabilă a eticii şi deontologiei parlamentare (…) şi apreciem că este imperios necesară sancţionarea deputatului Dan Tănasă. Considerăm că lipsa unei sancţiuni va avea un efect încurajator pentru reiterarea unui astfel de comportament grobian, motiv pentru care vă înaintăm spre soluţionare prezenta sesizare’, se arată în documentul care a fost trimis Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor.


Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat marţi că s-au format cozi la vaccinare, că în mod normal există o dorinţă de vaccinare şi ar trebui să fie respectate mai bine regulile de distanţare şi de protecţie sanitară.

‘Infrastructura, logistica, oamenii sunt pregătiţi. În România, campania de vaccinare se desfăşoară în condiţii foarte bune, chiar comparativ cu alte ţări mai dezvoltate. De la debutul campaniei, procentul populaţiei care doreşte să se vaccineze a crescut, ritmul privind cantităţile de vaccin nu este pe măsura dorinţei oamenilor de a se vaccina. Pe de altă parte, în următoarea lună vor veni cantităţi foarte mari de vaccin, va creşte semnificativ numărul vaccinărilor. Am discutat cu cei de la Comitetul de vaccinare, avem capacitatea de a ajunge şi la 100.000 de persoane care să fie vaccinate zilnic şi obiectivul nostru fundamental este să derulăm această campanie în cele mai bune condiţii’, a afirmat Orban la Parlament, întrebat în legătură cu cozile formate la vaccinare.

El a adăugat că, în ceea ce îl priveşte, când stă la coadă, păstrează distanţa.

‘În mod normal există o dorinţă de vaccinare şi ar trebui să fie respectate mai bine regulile de distanţare şi de protecţie sanitară’, a menţionat liderul liberal.

Întrebat dacă se va putea renunţa la mască dacă procesul de vaccinare va continua, Orban a spus: ‘Permiteţi-mi să nu-mi exprim un punct de vedere cu privire la moment’.

‘Ne-am obişnuit cu cravata. Nu ne-am născut cu cravata la gât, nu ne-am născut cu sacoul, cu pantofii. Ne-am obişnuit cu mască şi masca este un mijloc de protecţie foarte eficient, poate cel mai eficient mijloc de protecţie şi atât timp cât nu există o imunizare de grup clară şi încă există riscul răspândirii, este bine să se poarte această mască. După părerea mea, orice om din viaţa publică care face îndemnuri publice de a nu se purta masca se autodescalifică şi face un lucru extrem de rău oamenilor, în general’, a adăugat Ludovic Orban.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Poşta Română: Pensiile şi prestaţiile sociale aferente lunii mai vor fi distribuite începând cu data de 2 mai
Naţional miercuri, 23 aprilie 2025, 06:18

Poşta Română: Pensiile şi prestaţiile sociale aferente lunii mai vor fi distribuite începând cu data de 2 mai

Pensiile şi prestaţiile sociale aferente lunii mai 2025 vor fi distribuite începând cu data de 2 mai, a anunţat marţi Compania Naţională...

Poşta Română: Pensiile şi prestaţiile sociale aferente lunii mai vor fi distribuite începând cu data de 2 mai
Peste 1 milion de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Gheorghe
Naţional miercuri, 23 aprilie 2025, 06:10

Peste 1 milion de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Gheorghe

Peste 1 milion de români îşi sărbătoresc miercuri onomastica de Sfântul Mucenic Gheorghe. Potrivit Direcţiei Generale de Evidenţa...

Peste 1 milion de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Gheorghe
MF: România se va încadra în ţinta de deficit asumată prin Planul Bugetar – Structural Naţional pe Termen Mediu
Naţional miercuri, 23 aprilie 2025, 06:00

MF: România se va încadra în ţinta de deficit asumată prin Planul Bugetar – Structural Naţional pe Termen Mediu

România îşi reafirmă angajamentul de a se încadra în deficitul de 7% din PIB în 2025 şi, totodată, va continua această traiectorie şi în...

MF: România se va încadra în ţinta de deficit asumată prin Planul Bugetar – Structural Naţional pe Termen Mediu
DNSC atenţionează asupra unui scenariu de fraudă în care sunt folosite numele Poliţiei Române şi BNR
Naţional miercuri, 23 aprilie 2025, 05:21

DNSC atenţionează asupra unui scenariu de fraudă în care sunt folosite numele Poliţiei Române şi BNR

Directoratul Naţional pentru Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unui tip de fraudă în creştere, în care sunt folosite apeluri...

DNSC atenţionează asupra unui scenariu de fraudă în care sunt folosite numele Poliţiei Române şi BNR
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 11:30

Ecotichetul se majorează de la 5.100 la 7.500 euro

În bugetele programelor derulate prin Administrația Fondului pentru Mediu, este prevăzută majorarea valorii ecotichetului pentru cumpărarea unei...

Ecotichetul se majorează de la 5.100 la 7.500 euro
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 10:37

Culturile, grav afectate de valul de frig de la începutul lunii aprilie

România se confruntă cu pagube însemnate în sectorul horticol, întrucât culturile au fost grav afectate de valul de frig de la începutul lunii...

Culturile, grav afectate de valul de frig de la începutul lunii aprilie
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 10:30

Proiectul privind dezvoltatorii imobiliari și pensiile magistraților, în dezbaterea deputaților

Camera Deputaţilor va dezbate şi vota, săptămâna aceasta, ca for decizional, proiectul de lege care oferă protecţie financiară pentru...

Proiectul privind dezvoltatorii imobiliari și pensiile magistraților, în dezbaterea deputaților
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 10:28

DNSC: Parolele lungi nu garantează siguranţa online

Parolele lungi nu garantează siguranţa online, avertizează Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică. Instituţia spune că în loc să...

DNSC: Parolele lungi nu garantează siguranţa online