Elevii şi preşcolarii vor intra în vacanţă de vineri
Publicat de Andreea Drilea, 1 aprilie 2021, 10:59
Astăzi este ultima zi de cursuri pentru elevi şi preşcolari. Ei urmează să intre în vacanţa de primăvară, de mâine.
Despre programul şcolar din perioada următoare:
Pentru clasele terminale, programul rămâne cel stabilit, adică vacanţa pentru sărbătorile pascale catolice între 2 şi 11 aprilie şi vacanţa pentru sărbătorile pascale ortodoxe între 30 aprilie şi 9 mai. Copiii de grădiniţă, clasele primare şi elevii din clasele a V-a, a VI-a, a VII-a, a IX-a, a X-a şi a XI-a au vacanţă în perioada 2 aprilie – 4 mai. În intervalul 12-29 aprilie, clasele terminale vor participa online la toate activităţile didactice. Examenele naţionale se vor desfăşura la datele stabilite conform calendarului deja aprobat şi cunoscut, respectiv 22-25 iunie pentru probele scrise de la evaluarea naţională şi 28 iunie-1 iulie pentru probele scrise ale examenului de bacalaureat. Evaluările pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, precum şi /…/ PISA rămân în continuare programate cu prezenţă fizică în toate şcolile care funcţionează în localităţi necarantinate.
(Rador/FOTO arhivă radioiasi.ro)