Neamţ: Petrecere cu 50 de participanţi la Roman, oprită de poliţişti; amenzi în valoare de 21.000 lei
Publicat de , 2 aprilie 2021, 17:24
O petrecere organizată ilegal pe terasa unui local public din municipiul Roman, la care participau 50 de persoane, a fost oprită de poliţişti şi jandarmi, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, agentul Georgiana Moşu.
‘Evenimentul organizat a fost oprit, iar administratorul localului, organizatorul evenimentului şi persoanele identificate au fost sancţionate contravenţional conform Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Valoarea totală a amenzilor este de 21.000 lei‘, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.
Incidenţa cazurilor de COVID-19 în municipiul Roman este vineri de 4,28 la mia de locuitori.
Poliţiştii reamintesc faptul că, în această perioadă, este interzisă organizarea de evenimente private atât în spaţii deschise, cât şi în cele închise.
(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)