Ascultă Radio România Iași Live

Salariile din sectorul public, în atenţia Guvernului

Salariile din sectorul public, în atenţia Guvernului

Publicat de , 12 aprilie 2021, 11:00

Salariile din sectorul public sunt săptămâna aceasta în atenţia Guvernului, după ce premierul a aflat că cheltuielile de personal au crescut în prima parte a anului; numai în ianuarie au fost mai mari cu aproape 700 de milioane de lei, iar în proiectul de buget este prevăzută o scădere cu 466 de milioane pe întreg anul.

Prim-ministrul Florin Cîţu aşteaptă acum explicaţii de la Ministerul de Finanţe, care ar urma să prezinte, la prima şedinţă a executivului, situaţia execuţiei bugetare pentru toate instituţiile din sistemul public.

Şi, tot săptămâna aceasta, Guvernul vrea să contureze un nou cadru de salarizare a angajaţilor de la stat, care să elimine sporurile în aproape toate cazurile.

Noua lege a salarizării bugetarilor va mai include sporuri doar pentru cazurile speciale, spunea premierul Florin Cîţu, precizând că, în acest sens, a fost deja discutat într-o primă lectură un memorandum propus de Ministerul Muncii.

El le-a cerut miniştrilor puncte de vedere astfel încât săptămâna aceasta să poată fi conturat un nou cadru de salarizare în sistemul public, pe baza unui set de principii şi criterii care să fie aprobat de guvern.

Tot în această săptămână, ministrul de Finanţe ar urma să prezinte o situaţie a execuţiei bugetare privind cheltuielile de personal pentru toţi ordonatorii de credit.

Premierul Florin Cîţu preciza în acest sens că limita de 110 miliarde de lei prevăzută în buget nu poate fi depăşită.

(Rador/FOTO captură video)

Banca Naţională a României a decis să menţină dobânda cheie la 6,5% pe an
Naţional vineri, 8 noiembrie 2024, 15:41

Banca Naţională a României a decis să menţină dobânda cheie la 6,5% pe an

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis vineri să menţină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,5%...

Banca Naţională a României a decis să menţină dobânda cheie la 6,5% pe an
Peste 1,4 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sf. Mihail şi Gavriil
Naţional vineri, 8 noiembrie 2024, 06:20

Peste 1,4 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sf. Mihail şi Gavriil

Peste 1,4 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica miercuri, de Sfinţii Mihail şi Gavriil. Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa...

Peste 1,4 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sf. Mihail şi Gavriil
Şedinţa de guvern – pe agendă, proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe
Naţional joi, 7 noiembrie 2024, 06:45

Şedinţa de guvern – pe agendă, proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe

Executivul ar putea aproba, în şedinţa de joi, un proiect de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe. ‘Prin proiectul de...

Şedinţa de guvern – pe agendă, proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe
Constructorii care angajează şomeri vor avea punctaj suplimentar în evaluarea ofertelor pentru cele patru loturi ale autostrăzii A8
Naţional miercuri, 6 noiembrie 2024, 10:49

Constructorii care angajează şomeri vor avea punctaj suplimentar în evaluarea ofertelor pentru cele patru loturi ale autostrăzii A8

Pentru construirea secţiunii de munte Sărăţeni-Pipirig pe traseul Autostrăzii Unirii A8 este nevoie de o forţă de muncă de 22.000 de...

Constructorii care angajează şomeri vor avea punctaj suplimentar în evaluarea ofertelor pentru cele patru loturi ale autostrăzii A8
Naţional marți, 5 noiembrie 2024, 06:38

Senatul a adoptat un proiect privind punerea sub control a medicamentelor care conţin substanţe stupefiante şi psihotrope

Senatorii au adoptat, luni, un proiect iniţiat de Guvern ce vizează necesitatea punerii sub control a unor medicamente care conţin substanţe...

Senatul a adoptat un proiect privind punerea sub control a medicamentelor care conţin substanţe stupefiante şi psihotrope
Naţional luni, 4 noiembrie 2024, 17:28

(UPDATE) Senat: Proiectul de modificare a Legii pensiilor militare, adoptat în plen

UPDATE – Senatul a adoptat, luni, în plen, proiectul de modificare a Legii pensiilor militare, cu amendamente, prin care se prevede că aceste...

(UPDATE) Senat: Proiectul de modificare a Legii pensiilor militare, adoptat în plen
Naţional luni, 4 noiembrie 2024, 10:25

(AUDIO/FOTO) Grevă de avertisment la Arhivele Naționale ale României

Angajații din Arhivele Naționale din toată țara se află timp de două ore în grevă de avertisment. Acesta este ultimul pas înaintea...

(AUDIO/FOTO) Grevă de avertisment la Arhivele Naționale ale României
Naţional luni, 4 noiembrie 2024, 09:19

Cod galben de intensificări ale vântului în mai multe județe din țară

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 04-11-2024 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 04 noiembrie,...

Cod galben de intensificări ale vântului în mai multe județe din țară