Ascultă Radio România Iași Live

Senatul a aprobat solicitarea DNA în cazul fostului ministru Florian Bodog

Senatul a aprobat solicitarea DNA în cazul fostului ministru Florian Bodog

Publicat de Andreea Drilea, 21 aprilie 2021, 10:23

UPDATE ora 11:20 – Plenul Senatului a aprobat, miercuri, solicitarea DNA adresată Camerei superioare a Parlamentului pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru al Sănătăţii Florian Bodog.

Votul a fost secret, cu bile, în favoarea cererii pronunţându-se 98 senatori, iar 24 ‘împotrivă’. S-a înregistrat şi o abţinere.

Procurorii DNA au solicitat Senatului încuviinţarea urmăririi penale a lui Florian Bodog, pe care îl acuză că atunci când a deţinut poziţia de ministru ar fi acţionat pentru ca o persoană angajată în funcţia de consilier personal să îşi încaseze salariul pe o perioadă de 12 luni fără să se fi prezentat la serviciu şi fără să fi prestat activităţile la care era obligată prin contract.

În 2019, senatorii au respins o solicitare similară cu privire la Florian Bodog, dar procurorii au anunţat că au obţinut date privind comiterea de către fostul ministru a altor patru infracţiuni de fals în înscrisuri şi abuz în serviciu în acest caz. 


Plenul Senatului va dezbate, miercuri, de la ora 9,30, solicitarea DNA adresată Camerei superioare a Parlamentului pentru încuviinţarea începerii urmăririi penale a fostului ministru al Sănătăţii Florian Bodog.

Potrivit site-ului Senatului, votul va fi secret, cu bile.

Vicepreşedintelui Senatului Alina Gorghiu a menţionat că PNL a decis ca ‘votul să fie deschis ‘pentru’ în orice speţă similară, astfel încât justiţia să îşi poată desfăşura procedurile’.

Liderul grupului USR din Senat, Radu Mihail, a afirmat că ‘a trecut vremea în care Senatul acorda protecţie unor parlamentari’. ‘Toţi senatorii USR vor fi prezenţi şi vor vota, la vedere, în favoarea solicitării Justiţiei’, a spus Radu Mihail.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat marţi că senatorii social-democraţi vor vota, în plenul Senatului, în favoarea solicitării DNA pentru începerea urmăririi penale în cazul colegului lor.

‘Senatorii PSD s-au abţinut, ieri (luni, n.r.), la votul din Comisia juridică. Am fost informat şi eu. Să se vadă exact, chiar dacă suntem minoritari, să nu picăm într-un joc al actualei Puteri în care să arate că PSD este iarăşi împotriva Justiţiei, a începerii urmării penale a unui coleg. Şi la Biroul Permanent Naţional am luat o decizie şi, la solicitarea domnului Bodog, vom vota pentru începerea urmăririi penale. Asta nu înseamnă nici trimitere în judecată, nici condamnare, e un lucru, până la urmă, normal’, a afirmat Ciolacu, la finalul şedinţei grupului PSD din Senat.

Preşedintele Comisiei juridice a Senatului, Iulia Scântei, declara luni că plenul va decide în cazul solicitării DNA în cazul lui Bodog, menţionând că raportul comisiei nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea unei propuneri de aprobare sau respingere a cererii procurorilor anticorupţie.

Votul în Comisia juridică fost secret. S-au exprimat şase voturi ‘pentru’ şi unul ‘împotrivă’ şi au fost şase abţineri.

Senatorul Florian Bodog, audiat luni în Comisia juridică, susţine că ‘nu se va sustrage cercetării’.

‘Indiferent de decizia pe care Comisia juridică o va lua, nu mă voi sustrage cercetării. (…) Nu am cerut colegilor mei să voteze împotriva urmăririi penale. Nu am absolut nimic de ascuns şi nu am absolut niciun lucru care să nu poată fi spus public. Am mai fost cercetat şi de DNA şi de Parchetul General. În 2019, am fost reclamat de către actualul director de la UNIFARM că aş fi vrut să-l schimb politic. Am dat declaraţie la Parchetul General şi cazul s-a închis. Nu este prima dată când mă supun prevederilor legale’, a declarat Bodog după audiere.

Senatorul PSD a explicat că această solicitare a fost pe rolul Senatului şi în 2019, iar procurorul de caz ‘a reactivat’ dosarul în 2 noiembrie, când listele de candidaturi pentru alegerile parlamentare au rămas definitive.

Procurorii DNA solicită Senatului încuviinţarea urmăririi penale a lui Florian Bodog, pe care îl acuză că atunci când a deţinut poziţia de ministru ar fi acţionat pentru ca o persoană angajată în funcţia de consilier personal să îşi încaseze salariul pe o perioadă de 12 luni fără să se fi prezentat la serviciu şi fără să fi prestat activităţile la care era obligată prin contract.

În 2019, senatorii au respins o solicitare similară cu privire la Florian Bodog, ulterior procurorii obţinând date privind comiterea de către acesta a altor patru infracţiuni de fals în înscrisuri şi abuz în serviciu. AGERPRES

Etichete:
Comisia Europeană reacționează la dezbaterea publică declanșată de documentarul Recorder „Justiție capturată”
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 18:38

Comisia Europeană reacționează la dezbaterea publică declanșată de documentarul Recorder „Justiție capturată”

Comisia Europeană reacționează la seria de comunicări publice și proteste declanșată de documentarul Recorder „Justiție capturată”. Un...

Comisia Europeană reacționează la dezbaterea publică declanșată de documentarul Recorder „Justiție capturată”
Duminică, 14 decembrie, intră un vigoare noul Mers al Trenurilor
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 18:33

Duminică, 14 decembrie, intră un vigoare noul Mers al Trenurilor

CFR Călători anunţă că duminică va intra un vigoare noul Mers al Trenurilor, valabil până la 12 decembrie anul viitor. Programul aduce...

Duminică, 14 decembrie, intră un vigoare noul Mers al Trenurilor
Lege promulgată/ Ordinul de protecţie provizoriu se prelungeşte până la soluţionarea în primă instanţă a cererii
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 18:31

Lege promulgată/ Ordinul de protecţie provizoriu se prelungeşte până la soluţionarea în primă instanţă a cererii

Ordinul de protecţie provizoriu se prelungeşte, de drept, până la soluţionarea în primă instanţă a cererii pentru emiterea ordinului de...

Lege promulgată/ Ordinul de protecţie provizoriu se prelungeşte până la soluţionarea în primă instanţă a cererii
Laura Codruța Kovesi, reacție de solidaritate cu magistrații care denunță abuzurile din justiție
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 16:50

Laura Codruța Kovesi, reacție de solidaritate cu magistrații care denunță abuzurile din justiție

Peste 500 de foști și actuali magistrați s-au solidarizat, până în acest moment, cu judecătorii și procurorii care au ales să vorbească...

Laura Codruța Kovesi, reacție de solidaritate cu magistrații care denunță abuzurile din justiție
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 16:34

Aproape 130.000 de persoane au semnat, până acum, o petiţie prin care solicită modificarea de urgenţă a legilor Justiţiei

Aproape 130.000 de persoane au semnat, până în această după-amiaza, în 48 de ore de la lansare, o petiţie adresată preşedintelui Nicuşor...

Aproape 130.000 de persoane au semnat, până acum, o petiţie prin care solicită modificarea de urgenţă a legilor Justiţiei
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 16:28

INS: Rata anuală a inflaţiei a fost luna trecută de 9,8%

Rata anuală a inflaţiei a fost luna trecută de 9,8%, la fel ca în octombrie, dar în coborâre uşoară faţă de vârful de 9,9 procente,...

INS: Rata anuală a inflaţiei a fost luna trecută de 9,8%
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 16:26

România – Autorităţile anunţă că au depistat două cazuri de lepră, primele în ultimii peste 40 de ani

România a anunţat că a găsit două maseuze cu lepră la un centru balnear din oraşul Cluj, acestea fiind primele cazuri confirmate cu această...

România – Autorităţile anunţă că au depistat două cazuri de lepră, primele în ultimii peste 40 de ani
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 11:44

Secţia pentru judecători a CSM a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a face verificări în legătură cu documentarul Recorder

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a face verificări în legătură...

Secţia pentru judecători a CSM a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a face verificări în legătură cu documentarul Recorder