Primăria Galaţi a suspendat activitatea la un centru de plată a taxelor şi impozitelor, după apariţia unor cazuri de COVID-19
Publicat de Andreea Drilea, 21 aprilie 2021, 12:45
Primăria municipiului Galaţi informează a suspendat, miercuri, activitatea la centrul de plată a taxelor şi impozitelor din strada Domnească, nr.13, ca urmare a apariţiei unor cazuri de coronavirus, informează Biroul de presă al instituţiei.
‘S-a dispus efectuarea dezinfecţiei în toate spaţiile din cadrul centrului. Activitatea în celelalte centre ale Direcţiei Impozite, Taxe şi alte Venituri Locale se desfăşoară normal. Reamintim că taxele şi impozitele locale se pot achita foarte simplu prin utilizarea platformei electronice www.ghiseul.ro’, precizează sursa citată.
Luna trecută, tot din cauza COVID-19, a fost închis mai multe zile centrul de plată a taxelor şi impozitelor din Cartierul Micro 39. AGERPRES