(AUDIO) Iaşi: Copil adus la spital în stare gravă după ce s-a electrocutat pe un vagon de tren
Publicat de , 23 aprilie 2021, 13:50
Copilul din Iaşi, electrocutat ieri, se află internat în stare gravă la Spitalul de Copii „Sf. Maria”, cu arsuri pe aproximativ jumătate din suprafaţa corpului.
El a fost supus mai multor intervenţii chirurgicale şi astăzi a fost detubat.
Purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Lavinia Ionescu a declarat că în prezent starea minorului este stabilă dar critică: Copilul a suferit o intervenție chirurgicală de aproximativ 8 ore. A rămas în terapie intensivă, intubat și ventilat mecanic, dar astăzi dimineață starea lui a permis detubarea, respiră spontan, este conștient, cooperant și vom vedea evoluția în cursul zilei de astăzi. Orice arsură la această suprafață (45-50% din suprafaţă corporală), mai ales prin mecanism electrocuție, este cu un risc foarte mare de deteriorare ulterior.
Poliţiştii au deschis un dosar de vătămare corporală din culpă în acest caz, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi, Anca Vâjâiac: Polițiștii au fost sesizați prin apel la 112 despre faptul că un minor ar fi urcat pe vagonul unui tren și s-ar fi electrocutat. Ajunși la fața locului au constatat că minorul este conștient și cooperant. Acesta a fost transportat la spital. În cauză se efectuează cercetări pentru vătămare corporală din culpă în vederea stabilirii întregii situații de fapt și luării măsurilor legale care se impun.
Medicii spun că astfel de situaţii se întâmplă în fiecare an, cele mai multe victime fiind adolescenţii, motiv pentru care reiterează importanţa educaţiei şi prevenţiei făcute atât la şcoală cât şi acasă, de către părinţi şi familie.
‘Recomandarea este prevenţia făcută atât de şcoală cât şi de părinţi, bunici, familie. Copiii şi tinerii trebuie să ştie că urcarea pe un vagon de cale ferată sub firele de înaltă tensiune reprezintă un risc foarte mare, un risc care duce la electrocuţie. Uneori se instalează stop cardio-respirator imediat după electrocuţie, dar de fiecare dată apar arsuri grave şi posibile traumatisme prin cădere întrucât se formează un arc voltaic iar persoana este aruncată de pe vagon. Importantă este prevenţia. Ea poate salva cu adevărat. Din experienţa UPU-SMURD Iaşi, cele mai multe cazuri au fost cu evoluţie nefavorabilă, cu arsuri pe suprafaţă extinsă, cu zile multe şi grele de spitalizare în terapie intensivă, cu intervenţii chirurgicale repetate, majore, extrem de importante, iar păcate unele cazuri au avut evoluţie nefavorabilă spre deces‘, a explicat prof.univ.dr. Diana Cimpoeşu.
(Constantin Mihai, Radio Iași/Agerpres/FOTO arhivă)