Dr.Ciprian Constantin: Grăsimile au rol energetic important, dar consumul lor în cantităţi mari nu se justifică
Publicat de , 13 februarie 2015, 14:51
Grăsimile intră în structura tuturor celulelor şi au un rol deosebit de important pentru buna funcţionare a sistemului nervos, însă nu se recomandă consumul lor în cantităţi mari, a afirmat dr. Ciprian Constantin, şeful Departamentului de Diabet şi Nutriţie al SUUMC ”Carol Davila”.
Potrivit medicului, grăsimile întăresc sistemul imunitar şi contribuie la absorbţia vitaminelor A, D, E şi K.
‘Au rol energetic important, rol în producţia unor hormoni, dar acest lucru nu justifică consumul lor în cantităţi mari sau, mai exact, ca parte a unei diete cu un echilibru precar, cu dominantă lipidică’, a precizat dr. Constantin.
Potrivit recomandărilor organizaţiilor internaţionale de nutriţie şi sănătate, grăsimile ar trebui să reprezinte aproximativ 30% din alimentaţia noastră zilnică. Din totalul de grăsimi consumate, două treimi ar trebui să fie nesaturate şi ar trebui să se regăsească între ele şi cele esenţiale de tipul Omega 3 şi Omega 6, în timp ce grăsimile saturate nu ar trebui să depăşească restul de o treime.
‘Sunt recomandate aceste grăsimi saturate mai ales pentru procesul de prăjire, unde – având un punct de fumegare mai înalt (la o temperatura mai înaltă) – siguranţa pentru organism este importantă, deoarece în timpul acestui proces gastronomic are loc apariţia grăsimilor trans, foarte nocive pentru organism. Acestea sunt generate mai ales atunci când sunt folosite grăsimi nesaturate (de măsline, mai ales folosit greşit) în procesul de prăjire’, a arătat medicul.
Ciprian Constantin a precizat că alimentaţia, atât la copii, cât şi la adulţi, ar trebui să fie echilibrată şi să conţină toate grupele de nutrienţi (carbohidraţi, proteine, grăsimi). Totodată, ar fi foarte important să se asocieze şi cu un stil de viaţă activ – să se facă mişcare cu regularitate.
‘Grăsimile sunt foarte importante în alimentaţia copiilor, din nou cu accent pe grăsimile esenţiale Omega 3 şi Omega 6 care sunt implicate în dezvoltarea şi funcţionarea creierului, a vederii, în creşterea în înălţime şi în multe alte procese şi funcţii ale organismului. La copii nu se recomandă alimente degresate (chiar în cazurile de obezitate – din ce în ce mai frecvente la copii şi în ţara noastră, din păcate, – unde în continuare trebuie să avem un aport suficient de grăsimi şi mai ales de grăsimi Omega 3 şi 6), controlând aportul total caloric şi distribuţia nutrienţilor, dar şi prezenţa efortului fizic în viaţa copiilor’, a explicat şeful Departamentului de Diabet şi Nutriţie al SUUMC ‘Carol Davila’.
În opinia acestuia, pentru adulţi, se poate merge pe un consum moderat de grăsimi, ţinându-se cont de calitatea acestora, iar situaţiile celor care suferă de anumite afecţiuni – de la obezitate, la boli cardiovasculare sau diabet – sunt considerate cazuri particulare şi se analizează separat.
Ciprian Constantin a spus că nu există diete minune pentru a slăbi imediat, iar excesele de orice fel, pe termen lung, ne afectează serios sănătatea.
‘Noţiunea de grăsimi bune/grăsimi rele pare din ce în ce mai perimată, deoarece şi grăsimile bune, consumate în cantitate mare, se transformă în grăsimi rele. Grăsimile rele, pe de altă parte, ar trebui să fie parte dintr-o alimentaţie echilibrată, bine gândită, pentru a putea fi parte a unui stil de viaţă sanogen. În anii trecuţi prin grăsimi bune se înţelegeau grăsimi nesaturate, grăsimi esenţiale (Omega 3, Omega 6); prin grăsimi rele se înţeleg grăsimi trans, grăsimi saturate. Un rol cu adevărat nociv s-a demonstrat pentru grăsimile trans, cel puţin până acum, recomandându-se ca acestea să fie cât mai puţin prezente în alimentaţie’, a declarat medicul militar.
El a precizat că sursele de grăsimi bune şi grăsimi esenţiale Omega 3 şi Omega 6 sunt în primul rând cele vegetale: fructele oleaginoase (nucile, alunele, migdalele, fisticul – toate consumate crude), uleiurile vegetale (de rapiţă, de in, de floarea soarelui, de măsline), produsele de bună calitate pe baza uleiurilor, peştele gras (macroul, somonul).
‘Grăsimile rele au în general origine animală – de exemplu carnea de porc şi cea de oaie, grăsimile de tip seu, untură, slănină – şi ar trebui să le consumăm doar rareori. Aceste grăsimi rele de origine animală au în componenţă grăsimi saturate – nu atât de rele pentru organism, dacă sunt consumate conform recomandărilor -, dar şi grăsimi trans, pentru care s-a demonstrat clar asocierea cu ateroscleroză (boala de îmbătrânire prematură a vaselor de sânge)’, a afirmat doctorul.
Şeful Departamentului de Diabet şi Nutriţie al SUUMC ”Carol Davila’ a arătat că ziua se poate începe cu un sandwich cu o felie de pâine integrală unsă cu o sursă de grăsimi vegetale (roşii cu ulei de măsline), la care se poate adăuga o felie de somon, o frunză de salată verde şi puţină lămâie, la prânz se poate servi o friptură din carne slabă cu legume preparate la abur – peşte, la care se adăugă puţin unt şi eventual puţin orez, iar seara – o salată de crudităţi cu ulei de rapiţă sau de in, care are un aport mare de Omega 3, simplă sau ca şi garnitură (în funcţie de activitatea desfăşurată de-a lungul zilei).
Între mese – ca şi gustări – fructele proaspete, de sezon, dar şi nucile, migdalele şi celelalte seminţe reprezintă o alegere hrănitoare. ‘Atenţie că grăsimile, fie bune, fie rele, tot 9kcal/g au şi contează cantitatea acestora în alimentaţie, nu numai calitatea lor’, a atenţionat Ciprian Constantin.
În opinia medicului, un consum dezechilibrat de grăsimi, raportat la ceilalţi constituenţi ai dietei, poate duce la dislipidemie, o boală perfidă, care se face prezentă la o vârstă relativ tânără prin apariţia unui infarct (28-35 ani), a bolii arteriale periferice, obezitate, etc.
‘Bolile inimii reprezintă principala cauză de deces la nivel mondial, iar 80% dintre aceste afecţiuni ar putea fi evitate cu un stil de viaţă echilibrat. Cred aşadar că ar trebui să fim cu toţii mai atenţi la alimentaţia noastră şi la prezenţa efortului fizic în viaţa noastră’, a subliniat medicul. (agerpres/FOTO sportaholic.ro)