Cîţu, despre Alexe şi Chirica: Deciziile de autosuspendare – corecte, deşi uşor tardive
Publicat de Andreea Drilea, 28 aprilie 2021, 16:57 / actualizat: 28 aprilie 2021, 18:01
Premierul Florin Cîţu a declarat, miercuri, că deciziile de autosuspendare de la conducerea PNL Iaşi luate de Costel Alexe şi Mihai Chirica sunt corecte, dar ‘uşor tardive’.
El a fost întrebat dacă a discutat cu preşedintele CJ Iaşi, Costel Alexe, şi cu primarul Municipiului Iaşi, Mihai Chirica.
‘Încă nu am avut discuţii. Tot ce pot să spun este că sunt decizii corecte pe care le-au luat, deşi uşor tardive’, a spus Cîţu, la Guvern.
Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a anunţat miercuri că a fost pus sub control judiciar şi a decis să se autosuspende de la conducerea PNL Iaşi, dar îşi va continua activitatea la CJ. El a fost pus sub control judiciar pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi instigare la delapidare.
La rândul său, primarul Mihai Chirica a anunţat, miercuri, că se autosuspendă din funcţiile politice pe care le deţine în cadrul organizaţiei ieşene a PNL. Chirica a fost pus sub acuzare de procurorii DIICOT într-un caz de înşelăciune cu un teren al primăriei. AGERPRES