‘Ne vaccinăm, bucurându-ne de artă’ (7-9 mai – Casa de Cultură a Studenţilor Iaşi)
Publicat de Andreea Drilea, 7 mai 2021, 13:02
Ateneul Naţional din Iaşi, la iniţiativa Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi, organizează campania ‘Ne vaccinăm, bucurându-ne de artă’.
Din dorinţa de a reveni la normalitate, Ateneul ieşean s-a alăturat iniţiativei Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi de a promova campaniile de vaccinare şi lansează ieşenilor invitaţia de a participa la un program cultural-artistic multidisciplinar, ce va fi susţinut, în perioada următoare, în faţa centrelor de vaccinare din Iaşi, cu respectarea tuturor prevederilor legale aflate în vigoare.
În perioada 7-9 mai 2021, invităm publicul la manifestări cultural-artistice ce vor avea loc la Casa de Cultură a Studenţilor, unde funcţionează un astfel de centru de vaccinare. Evenimentele vor avea loc zilnic şi vor consta în recitaluri de poezie, concerte corale, dansuri şi piese de teatru. Accesul la toate aceste manifestări este liber.
‘Cei care doresc să se bucure de piesele de teatru susţinute de trupa de teatru a Ateneului Naţional din Iaşi, de concertele Corului de Copii al Municipiului Iaşi, Corul Mini Angeli şi Corul DoReMi sau de momentele muzicale, de teatru şi dans susţinute de elevii Şcolii Populare de Arte ‘Titel Popovici’, sunt aşteptaţi cu mult drag la Casa de Cultură a Studenţilor, putând beneficia şi de vaccinare, fără programare’, a declarat Andrei Apreotesei, managerul Ateneului ieşean.
Proiectul este organizat de Ateneul Naţional din Iaşi şi Primăria Municipiului Iaşi, la iniţiativa Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi, cu participarea Şcolii Populare de Arte ‘Titel Popovici’, Casei de Cultură a Studenţilor, Asociaţiei Muzicale Angeli şi a Asociaţiei DoReMi. Partenerul evenimentului este Consiliul Judeţean Iaşi.