Elevii nu vor mai fi obligaţi să poarte mască de protecţie în curtea şcolii
Publicat de gabrielarotaru, 16 mai 2021, 15:45
De mâine elevii nu vor mai fi obligaţi să poarte mască de protecţie în curtea şcolii, însă regula pauzelor decalate se va aplica în continuare pentru a se evita aglomeraţia.
Potrivit ministrului educaţiei, Sorin Cîmpeanu, peste două milioane şi jumătate de copii din 2.500 de localităţi vor putea fi prezenţi fizic la cursuri începând de luni, întrucât rata de infectare cu noul coronavirus a scăzut sub unu la mia de locuitori.
Alţi 300.000 de elevi din 650 de localităţi, printre care şi Bucureşti, vor rămâne în scenariul galben, în care vor participa fizic la ore doar cei din clasa primare şi din cele terminale, iar restul vor învăţa online.
Predarea se va face exclusiv online în clasele în care au fost confirmate cazuri de infectare cu SARS-COV-2.(Rador/ FOTO radioiasi.ro)