AFM: Peste 18.000 de persoane fizice s-au înscris în cadrul Programului Rabla Clasic 2021
Publicat de Andreea Drilea, 24 mai 2021, 14:13
Peste 18.000 de persoane fizice s-au înscris la producători/dealeri auto în cadrul Programului Rabla Clasic 2021, până în prezent fiind achiziţionate 7.336 de autovehicule şi o motocicletă, a anunţat luni Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).
De asemenea, pentru persoane juridice a fost aprobată şi publicată pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu prima listă conţinând 115 dosare acceptate pentru 157 autovehicule.
Totodată, în cadrul Programului Rabla Plus 2021, s-au înscris la producători/dealeri auto, 2.234 persoane fizice, până în prezent fiind achiziţionate 299 maşini noi (195 pur electrice şi 104 hibrid plug-in).
De asemenea, pentru persoane juridice au fost publicate 48 dosare acceptate pentru 90 autovehicule electrice, dintre care 49 electrice – hibride şi 41 autovehicule pur electrice.
‘Listele dosarelor acceptate în cadrul acestor programe sunt publicate pe site-ul www.afm.ro, la secţiunile aferente Programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus. Persoanele juridice care au fost acceptate se pot adresa producătorilor/dealerilor auto validaţi în Programele Rabla şi Rabla Plus, listele acestora fiind disponibile pe site-ul instituţiei’, se menţionează în comunicat.
Programele ‘Rabla Clasic’ şi ‘Rabla Plus’ pentru acest an au demarat pe data de 26 aprilie.
Potrivit datelor MMAP, ‘Rabla Clasic’ 2021 are un buget total de 440 de milioane de lei, cu 35 de milioane de lei mai mult decât în 2020, ceea ce va permite achiziţionarea a peste 55.000 de autovehicule noi, mai puţin poluante.
Pentru acest an, a fost majorată atât prima de casare – de la 6.500 de lei la 7.500 de lei, cât şi ecobonusul pentru tehnologia hibrid – de la 2.500 de lei la 3.000 de lei, precum şi ecobonusul GNC/GPL/emisii sub 96 de grame CO2/km – de la 1.000 de lei la 1.500 de lei.
Suma maximă ce va putea fi decontată din costurile unei maşini noi prin ‘Rabla Clasic’ poate ajunge la aproximativ 2.250 de euro, în condiţiile în care ecobonusurile pot fi combinate între ele şi adăugate la prima de casare.
Noua ediţie a Programului ‘Rabla Plus’ are, în acest an, cel mai mare buget de la lansare, respectiv 400 de milioane de lei, dublu faţă de anul anterior. În acest context, în 2021 se păstrează neschimbată cea mai mare primă din Europa pentru maşinile electrice, respectiv 10.000 de euro pentru ‘full electric’ şi circa 4.500 de euro pentru maşini hibride plug-in, dar nu mai mult de 50% din valoarea autovehiculului nou. Cei care vor dori să renunţe la o maşină veche, poluantă, şi să achiziţioneze un autovehicul electric vor beneficia atât de prima de casare acordată prin Programul ‘Rabla Clasic’, în valoare de 7.500 de lei, cât şi de ecotichetul alocat în cadrul Programului ‘Rabla Plus’.
De asemenea, pentru achiziţionarea de motociclete noi, în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat, se acordă o primă de casare de 5.500 lei. Valoarea cumulată a ecotichetului şi a primei de casare nu poate depăşi 50% din valoarea de achiziţie a motocicletei electrice. AGERPRES