(AUDIO) Investiție necesară în domeniul medical: Institut Regional de Cardiologie la Iași – emisiunea Weekend cu prieteni, realizator Mihaela Munteanu (05.06.2021)
Publicat de liviusuceveanu, 9 iunie 2021, 06:06 / actualizat: 9 iunie 2021, 19:00
Interviul cu reputatul prof. dr. Grigore Tinică, șeful Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. George I.M. Georgescu” nu este doar un dialog despre nevoia de investiție în acest domeniu medical. Este o întâlnire reală cu un prieten, un om dăruit altora, care face eforturi pentru a convinge tot ce mișcă în Moldova și în întreaga țară, că doar prin investiții în infrastructură medicală, specialișții de înaltă clasă pot face performanță și pot salva vieți.
Mihaela Munteanu: Ceea ce faceți în zilele următoare se încadrează în această linie pe care dumneavoastră ați plecat și e firesc să nu abandonați: realizarea unui institut regional de cardiologie, la Iași. Ce actiuni pregătiți?
Grigore Tinică: Următoarea acțiune este o adunare prietenească a susținătorilor acestui proiect de construcție a Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară, care va avea loc joi, 17 iunie, începând cu ora 11,00, la Miroslava, pe terenul viitorului Institut de Medicină Cardiovasculară. Au fost trimise invitații tuturor parlamentarilor din zona Moldovei, practic opt județe, au fost invitați președinții Consiliilor Județene din județele Moldovei, reprezentanți ai societății civile, oameni de afaceri, constructori, arhitecți, medici, mass-media, persoane și personalități care pot contribui, la construcția acestui institut. Pentru că avem nevoie de susținere atât a societătii civile, cât și a spectrului politic, si vorbesc aici de absolut de tot spectrul politic. Vreau să remarc faptul că atunci când s-au votat în Consiliul Județean Iaşi proiectele de hotărâre privind studiul de fezabilitate, tema de proiectare și alte documente referitore la acest proiect, a fost o unanimitate absolută, ceea ce rar se întâmplă în forurile legislative atât locale cât și centrale din țara noastră.
Mihaela Munteanu: Acum rămâne să vă întreb și eu dacă între numărul celor la care ați trimis invitația și numarul celor care au confirmat că vor veni sunt diferențe foarte mari, pentru că invitarea e una, participarea e alta, iar sprijinirea proiectului e altă poveste…
Grigore Tinică: Încă nu ne-au răspuns toți parlamentarii și toți cei care au fost contactați, dar am vorbit cu o parte din ei la telefon și am trimis invitațiile pe adresele oficiale ale Camerei Deputaților cât și a Senatului României. O parte din parlamentari încă nu au trecut pe la birourile lor parlamentare și de obicei acolo îsi deschid adresele oficiale, dar absolut toți cei cu care am vorbit ne-au confirmat că vin. Urmează să mai vorbim și cu cei care încă nu ne-au răspuns. Până atunci mai avem două săptămâni și sperăm că nu vor fi lipsă la apel prea mulți, decât probabil cei care vor avea unele probleme importante care nu le vor permite să vină. Dar și pentru acești invitați vom organiza o participare online, așa că absolut toți cei care sunt cu inima alături de inima Moldovei, de Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară vor putea să vină. Încerc să gândesc că numai cei care nu vor dori să sustină acest proiect nu vor veni.
Mihaela Munteanu: Așa spunem și noi: dacă nu vor fi prezenți nici online și nici la fața locului, oamenii în care noi am investit încredere și poate și votul, atunci îi trecem la capitolul absenți pentru că nu vor să susțină. Și îmi iau libertatea de a spune lucrul acesta, pentru că atunci când e vorba de sănătate nu ar trebui să conteze interesele de partid ci interesele oamenilor care asteaptă ca acest institut să devină o realitate, asa cum de altfel, de ani de zile, am astepta ca si Spitalul regional să devină o realitate. Parlamentarii nostri, pentru că pe ei i-am mandatat cu votul, se mișcă cam greu la aceste decizii. Sigur că dumneavoastră îi strângeți împreună. Credeti că vor și munci împreună? Ce ar trebui să facă? Haideți să le dăm tema de lucru prin radio.
Grigore Tinică: Susținerea este pe diferite planuri, dar în primul rând există susținere politică în forul legislativ. Dacă un sfert dintre parlamentarii României, că atâția sunt în Moldova, vor susține acest proiect, eu cred că orice alt for de decizie din fruntea țării se va gândi foarte bine dacă să pună pe agenda zilei acest proiect sau să-l mai amâne. Proiectul este strict necesar și absolut toată lumea este de acord că trebuie făcut. Mai sunt discuții de genul ”încă nu e timpul” sau „încă nu avem resurse” sau altfel de discuții. Sigur, parlamentarii din alte zone ale țării sunt destul solidari pe proiectele pe care le susțin ei. Vreau să remarc aici parlamentarii din zona Clujului, din zona de Vest a tării, din Sud, din Bucuresti. Atunci poate e timpul ca și noi aici, în Moldova, să arătăm că suntem o forță și ne putem uni pentru proiecte majore. Pentru că acest proiect nu este nici pentru mine, nici pentru dumneavoastră, nici pentru medici, nici pentru asistente. Este un proiect pentru noi toti, pentru cei care ne vom îmbolnăvi de boli de cardiovasculare. Știm că principala cauză de mortalitate și morbiditate din România sunt bolile cardiovasculare și în Moldova această cifră trece bine de 60 la sută. Ceea ce înseamnă că mortalitatea și morbiditatea prin boli cardiovasculare este mai mare decât absolut toate celelalte patologii luate împreună, si atunci trebuie să constientizăm că indiferent ce functie avem, unde ne aflăm, ce vârstă avem cândva vom fi loviti de o asemenea boală si trebuie să putem fi tratati acasă.
Mihala Munteanu: Domnule profesor, dumneavoastră spuneți lucrurile acestea în condițiile în care doamnele și domnii parlamentari probabil că fac parte din categoria celor care și-ar permite să se trateze în străinătate. Dar noi vorbim pentru oamenii care ar putea să aibă nevoie mâine, peste o lună, peste un an și să nu-și permită să meargă în străinătate la tratament. Și cu cât se face mai repede acest institut, cu atât poate că viața oamenilor poate fi salvată. În ce condiții lucrați acum?
Grigore Tinică: În experiența mea de medic și nu numai aici la Iași, dar și la București și în alte țări și în Republica Moldova am constatat că de multe ori, indiferent pe ce poziție ierarhică te afli în societate, când te-a lovit boala nu mai ai timp să pleci. Chiar dacă poți material sau social să-ți permiți să pleci în altă parte, s-ar putea să nu reușești să ajungi. Să nu zboare avioanele, să nu poată merge elicopterul, să fie zăpadă sau să fie ploaie sau să fie un necaz. În fața bolii toți suntem egali. Noi lucrăm acum, ca să mă întorc la întrebarea dumneavoastră, în conditii destul de grele. Sper ca până la sfârsitul lunii să receptionăm lucrările pentru blocul operator, sălile de operatii, de asemenea sterilizarea si celelalte dependințe și să ne întoarcem la activitatea noastră de până în 2018. Acum lucrăm într-o singură sală, sala hibridă. De operat operăm în fiecare zi două, trei interventii, dar este foarte putin. Sălile de cardiologie intervențională și laboratorul lucrează la întreaga capacitate, dar spatiul de internare este foarte mic și lista de așteptare este destul de mare. La unele proceduri, lista de asteptare ajunge până la doi – trei ani. Este inadmisibil asa ceva. Nu este normal ca pacienții să aștepte medicii. Este normal ca medicii să astepte pacienții, deci cadrele medicale să aștepte pacienții pentru că, dacă un cadru medical nu are treabă, nu se întâmplă absolut nimic. Dar dacă un pacient stă pe lista de așteptare starea lui de sănătate se agravează. Pentru pacientul care ieri putea fi tratat cu niște resurse rezonabile, mâine trebuie să investim mult mai mult în tratamentul lui, iar rezultatul este de departe mult mai precar decât dacă l-am fi tratat la timp. Sunt multe de spus în acest sens, dar faptul că în această zonă a Europei există numai un sigur centru, si acela foarte mic raportat la numărul imens de locuitori care îl avem în jur, vorbește de la sine, în favoarea acestui proiect.
Mihaela Munteanu: Domnule profesor să stiti că de foarte multe ori îi invităm pe ascultătorii nostri, îi si învătăm să facă lucrul acesta, chiar îi instigăm să pună întrebări alesilor lor, reprezentantilor Guvernului atunci când au ocazia să o facă. Fie că o fac pe rețele de socializare și le pun întrebările așa ca de la om la om, fie că o fac pur și simplu la întâlnirile la care aceștia vin și poate le cer votul. Ce întrebare ar trebui să pună orice om din zona Moldovei, ca să sustină până la urmă proiectul acesta care e pentru noi toți, nu e pentru profesorul Tinică?
Grigore Tinică: O întrebare simplă pentru oricine, fie om politic sau chiar si medic, chiar si conducător în sistemul sanitar ar fi: Când am putea să ne tratăm si noi de la egal la egal cu ceilalti pacienti din România si cu ceilalti pacienți din Uniunea Europeană? Toți facem parte din Uniunea Europeană si zona de Nord – Est a României și zona de Sud – Est a României și zona de Centru și de Vest s.a.m.d. , toată România face parte din Uniunea Europeană. Si celelalte tări partenere și prietene nouă. Trebuie să ajungem în asa fel ca între cetătenii diferitor zone ale României să păstrăm un echilibru. Atât în ceea ce privește accesul la sistemul de sănătate, cât și accesul la resurse financiare, si nu numai financiare, la resursele tării. Nu ar trebui să avem cetăteni mai cu moț si cetătenii mai altfel. Toți suntem egali în fata legii, toți ar trebui să fim egali și în fața sistemului de sănătate.
Mihaela Munteanu: Mulţumim domnule profesor! Rămânem atenţi la ceea ce se va întâmpla peste două săptămâni şi dacă dumneavoastră nu veți avea la îndemână o listă cu absenții vom încerca noi să-i identificăm în sală si pe online în asa fel încât să știm cine nu e prieten cu omul din Moldova care ar putea să aibă nevoie de asistență medicală.
Grigore Tinică: Şi eu vă mulţumesc pentru interesul dumneavoastră şi vreau să mai adaug că în acest spital vor exista cel puțin 6 – 7 specialităti sau clinici care nu există în estul României sau în România. De exemplu Clinica de Chirurgie Cardiacă Pediatrică sau Infantilă nu există în Estul României. Clinica de îngrijiri paleative cardiovasculare, nu există în România, Clinică de eficientă cardiacă asistată hemodinamic și transplant, se face câte un transplant sporadic. Anul acesta s-au făcut două transplanturi cardiace la Târgu Mures si atât, și este total insuficient. Spre exemplu lipseste o clinică de terapie endovasculară în România, nu există o clinică de cardiologie fetală, neonatologie si malformatii cardiace critice pentru nou născuți în România. De asemenea, există unele compartimente și laboratoare de aritmologie dar nu există o clinică specializată în aritmologie si noi intentionăm să facem în acest spital. De asemenea, o clinică de chirurgie vasculară-picior diabetic si salvarea membrelor e necesară. Trebuie să facem în România si, de ce să nu pornim cu Iasul și să facem un departament de cercetare aplicată şi studii medicale care să fie finanţate de Academia de Stiinte, de Guvernul Romaniei, de Ministerul Educatiei si de Ministerul Sănătătii si din alte resurse. Alte tări, alte spitale, instituţii din Europa şi din Statele Unite ale Americii în afară de faptul că tratează pacienţii, ei efectueză preventia cardiovasculară, fac si cercetari ştiinţifice şi aplică rezultatele acestor cercetări în spitalele în care lucrează sau chiar se extind şi în alte zone sau în alte ţări ale lumii.
Incidența bolilor cardiovasculare în România este foarte mare, mortalitatea ca urmare a acestor afecțiuni de asemenea, deci argumentația domului profesor ține de o nevoie reală a zonei noastre.
Vor susține politicienii și guvernații această investiție? Vom afla și vom mai povesti pe acest subiect.
(Radio Iași/Mihaela Munteanu/ G.R./ FOTO radioiasi.ro)