Lebădă salvată de polițiștii de la Protecția Animalelor
Publicat de Andreea Drilea, 14 iunie 2021, 17:37
Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au fost prezenți și de această dată, venind în ajutorul unei lebede care nu mai putea zbura.
Ieri, 13 iunie a.c., în jurul orei 14.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Focșani au fost sesizați prin apel 112 de către un bărbat despre faptul că a observat o lebădă ce părea rănită, pe un teren viran din zona unui centru comercial situat în apropiere de centura municipiului Focșani.
Imediat, polițiștii de la protecția animalelor s-au deplasat în zona indicată de apelant, la aproximativ 200 m de Drumul Național 2 E 85, și, din fericire, au găsit lebăda (un mascul juvenil) care nu a mai putut să-și continue zborul.
Lebada se află acum în siguranța fiind predată reprezentanților centrului ACDB Petrești.
Reamintim că lebedele sunt protejate prin lege și „sunt interzise de lege uciderea sau capturarea acestora, indiferent de metodă utilizată, perturbarea habitatului lor, deteriorarea sau distrugerea cuiburilor. ”