Galați: Zeci de arbori căzuți în urma furtunii de ieri
Publicat de , 16 iunie 2021, 10:51
Ploaia torențială şi vântul puternic manifestate ieri seară au provocat căderea a zeci de arbori din municipiul Galați.
Potrivit Primăriei, s-au primit astăzi aproximativ 30 de sesizări privind copaci doborâți sau crengi mari rupte din cauza furtunii, iar echipele Gospodărire Urbană și Ecosal au acționat pentru degajarea prioritară a căilor de acces, toată noaptea.
Primăria Galați informează că pentru sesizări privind probleme apărute în urma vântului puternic (copaci doborâți sau crengi rupte), gălățenii pot apela numărul de telefon 0236/307700.
Județul Galați se află sub avertizare de cod portocaliu de furtuna până astăzi la ora 23.00.
(Maria Măndiță/FOTO arhivă)