Ascultă Radio România Iași Live

Galaţi: Patru persoane evacuate în urma unui incendiu într-un apartament

Galaţi: Patru persoane evacuate în urma unui incendiu într-un apartament

Publicat de Andreea Drilea, 16 iunie 2021, 14:36

Patru persoane au fost evacuate, miercuri, de pompieri, în urma unui incendiu izbucnit într-un apartament aflat la ultimul etaj al unui bloc turn din centrul municipiului Galaţi, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, Eugen Chiriţă.

Potrivit sursei citate, la faţa locului au acţionat patru autospeciale de stingere, o autoscară mecanică şi un echipaj SMURD.

Incendiul a cuprins bucătăria unuia dintre apartamentele aflate la etajul şapte, iar pompierii au reuşit să scoată trei persoane pe casa scării, iar una a fost extrasă pe geam cu ajutorul autoscării mecanice.

‘Au fost evacuate patru persoane, două din apartamentul în care se manifesta incendiul, cu vârste de 22 şi 24 de ani, cu intoxicaţie cu fum şi o vecină în vârstă de 72 de ani cu intoxicaţie cu fum şi atac de panică. O altă persoană, în vârstă de 20 de ani, a fost evacuată pe exterior, cu ajutorul autoscării, de la etajul al şaptelea’, a precizat Eugen Chiriţă.

Cei doi tineri salvaţi din apartamentul în flăcări au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.

Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit la o priză care alimenta televizorul din bucătărie. AGERPRES

Suceava: Cadrele medicale de la Spitalul Municipal Rădăuți, acuzate de fapte de corupție, rămân în arest la domiciliu
Regional marți, 12 noiembrie 2024, 15:03

Suceava: Cadrele medicale de la Spitalul Municipal Rădăuți, acuzate de fapte de corupție, rămân în arest la domiciliu

Fostul manager al Spitalului Municipal Rădăuți, medicul Flaviu Sima, și asistentele Domnica Maxim și Lenuța-Violeta Puha, acuzați de fapte de...

Suceava: Cadrele medicale de la Spitalul Municipal Rădăuți, acuzate de fapte de corupție, rămân în arest la domiciliu
Botoşani: Percheziţii într-un dosar de înşelăciune; suspecţii ar fi dezmembrat autoturisme de lux închiriate din Marea Britanie
Regional marți, 12 noiembrie 2024, 13:23

Botoşani: Percheziţii într-un dosar de înşelăciune; suspecţii ar fi dezmembrat autoturisme de lux închiriate din Marea Britanie

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani au efectuat, marţi, şapte...

Botoşani: Percheziţii într-un dosar de înşelăciune; suspecţii ar fi dezmembrat autoturisme de lux închiriate din Marea Britanie
Elevii din trei licee cu internat din municipiul Focşani fac ore online, din cauza frigului
Regional marți, 12 noiembrie 2024, 12:10

Elevii din trei licee cu internat din municipiul Focşani fac ore online, din cauza frigului

Elevii din trei licee cu internat din municipiul Focşani fac ore online, din cauza frigului. Temperatura în încăperile în care stau copiii este...

Elevii din trei licee cu internat din municipiul Focşani fac ore online, din cauza frigului
(GALERIE FOTO) Iași: În campusul studențesc Tudor Vladimirescu a fost inaugurată cea mai mare bază de agrement din țară
Regional marți, 12 noiembrie 2024, 12:00

(GALERIE FOTO) Iași: În campusul studențesc Tudor Vladimirescu a fost inaugurată cea mai mare bază de agrement din țară

În campusul studențesc Tudor Vladimirescu din Iași a fost inaugurată astăzi cea mai mare bază de agrement din țară cu infrastructura...

(GALERIE FOTO) Iași: În campusul studențesc Tudor Vladimirescu a fost inaugurată cea mai mare bază de agrement din țară
Regional marți, 12 noiembrie 2024, 11:37

(AUDIO) Începe Festivalul de Teatru de la Piatra Neamț (12 – 27 noiembrie)

Astăzi începe cea de-a 35-a ediție a Festivalului de Teatru de la Piatra Neamț.   Până pe 27 noiembrie, la Teatrul Tineretului din...

(AUDIO) Începe Festivalul de Teatru de la Piatra Neamț (12 – 27 noiembrie)
Regional marți, 12 noiembrie 2024, 10:55

Iaşi: O nouă premieră la ONRI – ‘Madama Butterfly’, de Giacomo Puccini

Opera Naţională Română din Iaşi va prezenta, la finalul lunii noiembrie, a treia premieră a anului, ‘Madama Butterfly’, de Giacomo...

Iaşi: O nouă premieră la ONRI – ‘Madama Butterfly’, de Giacomo Puccini
Regional marți, 12 noiembrie 2024, 07:00

INFORMARE METEOROLOGICĂ de precipitații moderate cantitativ și intensificări ale vântului

INFORMARE METEOROLOGICĂ de precipitații moderate cantitativ și intensificări ale vântului Interval de valabilitate: 11 noiembrie, ora 10 – 13...

INFORMARE METEOROLOGICĂ de precipitații moderate cantitativ și intensificări ale vântului
Regional luni, 11 noiembrie 2024, 19:05

Vaslui: Femeie decedată într-un incendiu izbucnit într-un apartament din municipiul reşedinţă

O femeie în vârstă de 69 de ani a murit, luni, într-un incendiu izbucnit în apartamentul în care locuia împreună cu soţul său, au informat...

Vaslui: Femeie decedată într-un incendiu izbucnit într-un apartament din municipiul reşedinţă