Vrancea: Bărbat de 85 de ani, politraumatizat, transportat la spital în urma accidentului de pe E85, la Bizigheşti
Publicat de Andreea Drilea, 17 iunie 2021, 13:48
Un bărbat de 85 de ani, rămas încarcerat joi în urma coliziunii între un autocamion şi un autovehicul, a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalul Judeţean de Urgenţă ‘Sfântul Pantelimon’ Focşani cu multiple traumatisme, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea.
‘În urma intervenţiei la accidentul rutier pe E85, la Bizigheşti, echipajul de descarcerare a extras din autoturism o persoană de sex masculin, în vârstă de 85 de ani, politraumatizată. Bărbatul a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vrancea şi transportat la UPU Focşani’, au precizat reprezentanţii ISU Vrancea.
Potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean Focşani, bărbatul a suferit un traumatism cranio-cerebral deschis, traumatism toraco-abdominal, umăr stâng, gambă şi glezna dreaptă, fiind internat în secţia de Chirurgie, la Terapie Intensivă.
Pompierii vrânceni au fost solicitaţi să intervină, joi, la un accident rutier pe E85, în localitatea Bizigheşti, în urma căruia au rezultat două victime, dintre care una rămasă încarcerată. La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani, cu o autospecială de descarcerare şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă, precum şi două ambulanţe ale SAJ Vrancea.
Traficul rutier în zonă a fost reluat pe ambele sensuri după aproximativ o oră. AGERPRES