„Sărbătoarea Cireşelor” la Sârca, ediția a VIII-a. Distincţii pentru Radio Iaşi, prin redactorul Petronela Cotea Mihai
Publicat de Andreea Drilea, 18 iunie 2021, 23:11 / actualizat: 19 iunie 2021, 10:07
STAȚIUNEA DE CERCETARE – DEZVOLTARE PENTRU POMICULTURĂ IAŞI a organizat, vineri, 18 iunie 2021, workshop-ul ”SĂRBĂTOAREA CIREŞELOR”, ediția a VIII-a.
La ediţia din acest an, temele abordate au fost următoarele:
1. Soiuri noi de cireș – Dr. ing. Sorina Sîrbu – Director adjunct științific S.C.D.P. Iași.
2. Tăieri de rodire la cireș – Ing. Ionel Perju – Director adjunct tehnic S.C.D.P. Iași.
3. Fructe sănătoase în plantațiile de cireș – Ing. Cristina Ionela Turcu – Șef Laborator Protecția Plantelor SCDP Iași.
4. NATUREVO – Schimbare pentru ReGeNeRARe – Dr. ing. Ioan Enoiu – Director Strategii Integrate.
5. BASF – We create chemistry – Ing. Robert Băicoianu – Director vânzări BASF România – Culturi horticole.
6. BAYER – Decis Trap – Control unic și inovator al muștei cireșelor – Laurențiu Sorin Petrache – Responsabil BAYER România – Horticultură.
7. SYNGENTA – Soluții pentru principalele provocări în cultura cireșului – Marieta Larion – Responsabil Syngenta România – Horticultură.
După prezentarea temelor a avut loc o vizită a loturilor demonstrative cu soiuri de cireş.
Radio Iași, prin redactorul Petronela Cotea Mihai, a primit Distincția MERITUL POMICOL „Gheorghe Dumitrescu de la Iași” și DIPLOMA DE ONOARE, pentru contribuții la promovarea și dezvoltarea pomiculturii românești.
Evenimentul s-a desfăşurat în prezența Președintelui Academiei de Științele Agricole și Silvice” Gheorghe Ionescu Șișești „, Prof. Univ. Dr. Valeriu Tabără și a Președintelui Societății Horticultorilor din România, Prof. Univ. Dr. Gheorghe Glăman.
Secvenţe de la eveniment, pot fi ascultate duminică, 20 iunie 2021, în emisiunea „Matinal Agrar” de la Radio România Iaşi, începând cu ora 06:05-08:00, pe www.radioiasi.ro 1053 KHZ AM, 90,8 – 94,5 şi 96,3 FM