Ascultă Radio România Iași Live

Urşii agresivi ar putea fi tranchilizaţi şi relocaţi sau împuşcaţi (proiect)

Urşii agresivi ar putea fi tranchilizaţi şi relocaţi sau împuşcaţi (proiect)

Publicat de , 22 iunie 2021, 15:46

Numărul alertelor raportate la 112 cu privire la atacurile urşilor a ajuns să fie, în iunie, de 30-40 pe zi, iar problema ia amploare fapt pentru care trebuie să elaborăm cadrul legal pentru intervenţii imediate, a scris, marţi, pe propria pagină de Facebook, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos.

‘Ieri după-amiază (luni, 21 iunie 2021, n.r.) am avut o şedinţă cu primarii, reprezentanţii asociaţiilor de vânătoare şi asociaţiilor fermierilor din judeţul Harghita despre ordonanţa care ar permite intervenţia imediată în situaţiile de urgenţă cauzate de urşi. În cadrul întâlnirii am prezentat celor prezenţi cele mai importante puncte din proiectul de ordonanţă la care lucrăm, conform căruia în funcţie de gravitatea situaţiei, urşii agresivi care atacă pe teritoriul localităţilor să poată fi tranchilizaţi şi relocaţi sau împuşcaţi de o echipă formată de jandarmi şi vânători, în 24 ore după ce se semnalează prezenţa ursului. Am oferi primăriilor posibilitatea de a semna un contract cu asociaţiile de vânătoare în vederea rezolvării atacurilor urşilor prin intervenţie imediată. De asemenea în zonele de tampon ale localităţilor am oferi posibilitatea de prevenire prin alungarea, tranchilizarea şi relocare sau împuşcarea urşilor agresivi’, menţionează ministrul.

Conform oficialului, pe baza datelor din luna iunie, sunt înregistrate chiar şi 30-40 de alerte pe zi la 112 din cauza atacurilor urşilor.

‘Aproape că nu trece zi fără să auzim de victime omeneşti. Problema a luat amploare, iar ministerul trebuie să elaboreze cadrul legal pentru intervenţii imediate. Din fericire, sunt din ce în ce mai mulţi cei care conştientizează gravitatea situaţiei, atât la nivel parlamentar, cât şi la nivelul Guvernului. În următoarele zile vom continua discuţiile pe acest subiect’, a punctat Tanczos.

Ministrul Mediului a declarat, luni, că propunerea legislativă privind intervenţia imediată în cazul urşilor care vin în zonele locuite va fi discutată în coaliţia de guvernare şi a punctat că obligaţia ministerului este să apere cetăţenii. Acesta a arătat că oamenii din judeţele unde se înregistrează atacuri ale urşilor sunt ‘sub teroare’, iar fenomenul devine din ce în ce mai periculos.

Tanczos a vorbit şi de faptul că numărul urşilor a crescut constant, după 2016, cu 7-8 procente în fiecare an.

În ultimele zile, două persoane au fost atacate de urs în Harghita şi se află internate în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, prezenţa acestor animale fiind semnalate aproape zilnic în unele localităţi ale judeţului.

Jandarmii şi poliţiştii harghiteni au fost solicitaţi, în minivacanţa de Rusalii, de 18 ori pentru alungarea urşilor a căror prezenţă a fost semnalată în Băile Tuşnad, Miercurea Ciuc, Voşlăbeni, Sicasău şi Izvoru Mureşului, o ursoaică cu trei pui intrând inclusiv în garajul primarului din Băile Tuşnad, unde a produs stricăciuni.

Conform Biroului de Presă al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Harghita, cele 18 apeluri la numărul de urgenţă 112 au fost înregistrate de sâmbătă până marţi, cele mai multe semnalând prezenţa urşilor în Băile Tuşnad. (Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
DNSC: Parolele lungi nu garantează siguranţa online
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 10:28

DNSC: Parolele lungi nu garantează siguranţa online

Parolele lungi nu garantează siguranţa online, avertizează Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică. Instituţia spune că în loc să...

DNSC: Parolele lungi nu garantează siguranţa online
Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 10:25

Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional

Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional, după ce plafonul de garantare aprobat de către Ministerul de Finanţe în valoare de 500 milioane...

Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional
METEO: Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în mai multe județe
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 10:07

METEO: Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în mai multe județe

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 22-04-2025 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 22 aprilie,...

METEO: Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în mai multe județe
Papa Francisc a fost al doilea Suveran Pontif care a vizitat România, după Ioan Paul al II-lea
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 06:43

Papa Francisc a fost al doilea Suveran Pontif care a vizitat România, după Ioan Paul al II-lea

Papa Francisc a fost al doilea Suveran Pontif care a vizitat România, după Ioan Paul al II-lea. Între 31 mai şi 2 iunie 2019, el s-a aflat în...

Papa Francisc a fost al doilea Suveran Pontif care a vizitat România, după Ioan Paul al II-lea
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 06:27

Cutremur cu magnitudinea de 3.9 în zona seismică Vrancea

Patru cutremure, cu magnitudini între 2,8 şi 3,9, au avut loc, în cursul nopţii, în zona seismică Vrancea-Buzău, fiind resimţite uşor în...

Cutremur cu magnitudinea de 3.9 în zona seismică Vrancea
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 06:11

Vremea se menţine caldă în primele zile ale acestei săptămâni,iar ulterior va intra într-un proces de răcire (prognoză)

Vremea se menţine caldă în primele zile ale acestei săptămâni, iar ulterior va intra într-un proces de răcire în majoritatea regiunilor, în...

Vremea se menţine caldă în primele zile ale acestei săptămâni,iar ulterior va intra într-un proces de răcire (prognoză)
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 05:57

IGPR: Peste 240 de persoane au murit şi circa 520 au fost rănite grav în accidente rutiere în ianuarie-martie

Peste 240 de persoane au decedat şi circa 520 au fost rănite grav în aproximativ 700 de accidente rutiere înregistrate în intervalul...

IGPR: Peste 240 de persoane au murit şi circa 520 au fost rănite grav în accidente rutiere în ianuarie-martie
Naţional luni, 21 aprilie 2025, 20:57

(AUDIO) Mesajul Papei Francisc, transmis la Iași în iunie 2019

Pentru România, vizita istorică a Papei Francisc din 31 mai – 2 iunie 2019 rămâne un moment de referință în istoria relațiilor dintre...

(AUDIO) Mesajul Papei Francisc, transmis la Iași în iunie 2019