Ascultă Radio România Iași Live

Certificatele digitale UE pentru COVID pot fi obţinute online, începând de astăzi, în mai puţin de 10 paşi

Certificatele digitale UE pentru COVID pot fi obţinute online, începând de astăzi, în mai puţin de 10 paşi

Publicat de gabrielarotaru, 1 iulie 2021, 07:21

Portalul web de pe care cetăţenii români sau străini îşi pot genera certificatele digitale UE privind COVID este disponibil începând de astăzi.

Specialiştii Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), care au dezvoltat întregul sistem informatic, au făcut ultimele optimizări, în conformitate cu prevederile OUG adoptată de Guvern.

Cei care vor dori un certificat pentru a călători în siguranţă pe timpul pandemiei de COVID-19 vor avea la dispoziţie, începând de joi, platforma https://certificat-covid.gov.ro.

Interfaţa aplicaţiei este intuitivă, iar în mai puţin de 10 paşi poate fi obţinut certificatul:

1. Autentificarea se face pe baza unei adrese de e-mail.

2. Dacă e-mail-ul este valid, sistemul informatic trimite un link, care după accesare va direcţiona utilizatorul în pagina principală a platformei.

3. Se accesează butonul verde ‘Certificat nou’.

4. Se alege tipul actului de identitate în baza căruia solicitantul a fost înregistrat la testare sau vaccinare.

5. Cetăţenii români şi cei cu CNP emis de autorităţile române accesează butonul ‘CNP’, urmat de categoria de vârstă. În câmpurile dedicate introduc: codul numeric personal, seria şi numărul actului de identitate, iniţiala numelui, iniţiala prenumelui şi tipul certificatului dorit. Cetăţenii străini selectează opţiunea ‘Paşaport/Act de identitate’ şi completează câmpurile care cuprind: ‘Ţara care a emis paşaportul’, numărul ‘paşaportului sau al cărţii de identitate’, iniţialele numelui şi prenumelui, iar apoi aleg tipul de certificat.

6. În funcţie de categorie, se completează:

* Pentru generarea certificatului de vaccinare, se alege tipul serului administrat, judeţul în care a fost vaccinat şi se introduce numărul corespondent lunii în care a avut loc vaccinarea.

* Pentru generarea certificatului de recuperare după COVID, se alege judeţul în care s-a realizat testarea şi luna în care persoana a fost confirmată pozitiv.

* Pentru generarea certificatului de testare, se alege judeţul în care s-a realizat testarea şi luna în care s-a efectuat. Pentru acest tip de certificat, valabilitatea este de maximum 72 de ore de la realizarea testului negativ.

* Se apasă butonul ‘Salvează’, iar aplicaţia înregistrează cererea de generare a certificatului digital UE privind COVID.

* Ulterior, în secţiunea ‘Listă certificate’ se vor putea vizualiza toate certificatele emise de pe acel cont de e-mail.

Câteva precizări importante:

* Certificatul este gratuit.

* În cazul minorilor sub vârsta de 14 ani, este necesar acordul părinţilor.

* Timpul de generare a certificatului poate fi de la câteva secunde până la o oră, în funcţie de numărul de solicitări.

* În momentul generării certificatului, persoana care l-a solicitat este notificată prin e-mail.

* La intrarea în statele membre ale Uniunii Europene, verificarea certificatelor se realizează prin scanarea codului QR. Utilizatorul îl poate accesa şi vizualiza atât din lista de certificate – prin selectarea certificatului, cât şi prin descărcarea efectivă, în format pdf, a documentului, care se poate tipări.

Pentru suport în emiterea certificatelor sau obţinerea altor informaţii privind utilizarea lor, a fost operaţionalizat un Call Center la numărul de telefon 021.414.44.25. De asemenea, certificatul poate fi obţinut în format letric prin intermediul primăriei în raza căreia îşi are domiciliul persoana, direcţiei de sănătate publică sau serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor.

În situaţiile în care apar inadvertenţe între informaţiile completate de o persoană şi cele înregistrate în bazele de date conectate cu platforma https://certificat-covid.gov.ro trebuie realizate corecţii de date. De aceea, solicitarea de eliberare a certificatelor de vaccinare trebuie realizată cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de momentul utilizării, iar pentru cele de testare cu cel puţin 12 sau 48 de ore, în funcţie de tipul de test efectuat – rapid sau PCR.

STS reaminteşte că certificatul nu este un document obligatoriu, însă cu ajutorul lui persoanele care s-au vaccinat anti COVID-19, s-au recuperat după această afecţiune sau deţin un rezultat negativ la testarea COVID-19 pot dovedi situaţia lor epidemiologică.

Pentru generarea certificatelor, sistemul informatic preia datele necesare din Registrul Electronic Naţional de Vaccinări pentru persoanele care s-au vaccinat şi din Aplicaţia Corona-Forms pentru persoanele care au fost testate şi au un rezultat negativ sau un rezultat pozitiv, dar s-au recuperat după COVID-19. Certificatele includ un cod QR care va conţine o semnătură digitală, astfel încât, la citirea acestuia, să poată fi verificată autenticitatea, integritatea şi validitatea documentului. Semnătura digitală este pusă la dispoziţie de STS, astfel încât cetăţenii nu au nevoie de o semnătură digitală proprie.

Pentru verificarea, la intrarea în ţară, a codurilor QR de pe certificatele digitale, STS a distribuit către Poliţia de Frontieră echipamentele necesare: 271 de scannere mobile şi 271 de telefoane mobile smart, care au instalată aplicaţia ‘CoronaScan’. La intrarea în orice stat membru al Uniunii Europene, certificatul poate fi prezentat atât în format digital, pe un dispozitiv mobil, cât şi tipărit pe hârtie.

Au fost implementate măsuri de securitate cibernetică la nivelul sistemelor informatice. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Coaliţia a decis datele alegerilor prezidenţiale
Naţional miercuri, 8 ianuarie 2025, 19:22

Coaliţia a decis datele alegerilor prezidenţiale

Formaţiunile politice din coaliţia de guvernământ au convenit, miercuri seara, ca primul tur al alegerilor prezidenţiale să aibă loc pe data...

Coaliţia a decis datele alegerilor prezidenţiale
Ministrul Afacerilor Externe: Din martie românii vor putea călători în SUA fără vize
Naţional miercuri, 8 ianuarie 2025, 17:23

Ministrul Afacerilor Externe: Din martie românii vor putea călători în SUA fără vize

Românii vor putea călători în SUA fără vize începând cu luna martie, urmând să fie necesară o notificare în platforma ESTA –...

Ministrul Afacerilor Externe: Din martie românii vor putea călători în SUA fără vize
Poliţişti din toată ţară protestează faţă de Ordonanţa „Trenuleţ”, care le diminuează veniturile
Naţional miercuri, 8 ianuarie 2025, 11:11

Poliţişti din toată ţară protestează faţă de Ordonanţa „Trenuleţ”, care le diminuează veniturile

Poliţişti din toată ţară protestează, astăzi, faţă de Ordonanţa „Trenuleţ”, care le diminuează veniturile chiar şi cu două...

Poliţişti din toată ţară protestează faţă de Ordonanţa „Trenuleţ”, care le diminuează veniturile
Poliţia Rutieră a început să monitorizeze traficul rutier prin noul sistem de supraveghere e-Sigur
Naţional miercuri, 8 ianuarie 2025, 10:27

Poliţia Rutieră a început să monitorizeze traficul rutier prin noul sistem de supraveghere e-Sigur

Peste 1.500 de persoane au murit în accidente rutiere în ţara noastră în 2023, cele mai numeroase victime înregistrându-se în rândul...

Poliţia Rutieră a început să monitorizeze traficul rutier prin noul sistem de supraveghere e-Sigur
Naţional miercuri, 8 ianuarie 2025, 07:31

Prima şedinţă din acest an a liderilor coaliţiei de guvernare

Liderii coaliţiei de guvernare se reunesc astăzi în prima şedinţă din acest an. Vor avea loc discuţii privind data alegerilor prezidenţiale...

Prima şedinţă din acest an a liderilor coaliţiei de guvernare
Naţional marți, 7 ianuarie 2025, 12:07

Poliţiştii vor acţiona în ultima zi a vacanţei cu efective suplimentare pe drumurile aglomerate

Poliţiştii vor acţiona astăzi, în ultima zi a vacanţei, cu efective suplimentare pe drumurile aglomerate şi cu risc de producere a unor...

Poliţiştii vor acţiona în ultima zi a vacanţei cu efective suplimentare pe drumurile aglomerate
Naţional marți, 7 ianuarie 2025, 11:59

Salvamont România: 118 apeluri în ultimele 24 de ore; primele măsuri ce trebuie luate în cazul accidentelor montane

Dispeceratul Naţional Salvamont a transmis că, în ultimele 24 de ore, au fost 118 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a...

Salvamont România: 118 apeluri în ultimele 24 de ore; primele măsuri ce trebuie luate în cazul accidentelor montane
Naţional marți, 7 ianuarie 2025, 10:10

METEO: Cod galben de intensificări ale vântului și informare de precipitații moderate cantitativ

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 07-01-2025 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : conform...

METEO: Cod galben de intensificări ale vântului și informare de precipitații moderate cantitativ