Neamț: În comunele Girov și Bodești pompierii acționează pentru evacuarea apei din gospodăriile afectate de inundații
Publicat de gabrielarotaru, 2 iulie 2021, 12:21
Situația digului de la Bălănești s-a îmbunătățit în ultimele ore, nivelul apei scăzând după ce s-au făcut deversări controlate.
În zonă sunt mai multe iazuri, iar deversarea s-a facut în cascadă.
Situația este în continuare monitorizată de autorități. Intervenția a dus la evitarea unui dezastru. Cele 18 gospodării aflate în calea apelor nu au fost inundate, la fel și culturile, iar localnicii nu a fost puși în situația de a-și parăsi locuințele.
Ieri, un dig de apărare al unul iaz de la Bălănești, comuna Bîrgăoani s-a rupt, iar autoritatile au intrat in alertă. Intre timp, digul a fost consolidat, la actiune participand 40 de pompieri. In zonă sunt izolate satele Dârloaia, Vlădiceni și parțial Ghelăiești.
În comunele Girov și Bodești din județul Neamț, pompierii acționează la această oră pentru evacuarea apei din gospodăriile afectate de inundații. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU, locotenent Irina Popa, în ultimele zile mai multe persoane au fost evacuate preventiv la rude.
(Radio Iași/ FOTO radioiasi.ro)