Suceava: Doi răniţi, la Hurjuieni, după ce maşina în care se aflau a intrat într-un copac
Publicat de Andreea Drilea, 2 iulie 2021, 18:44
Două persoane au fost rănite, vineri, într-un accident rutier produs în localitatea Hurjuieni, după ce autoturismul în care se aflau a intrat într-un copac, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, una dintre cele două victime a rămas încarcerată.
La faţa locului au intervenit pompierii militari cu un modul SMURD, în sprijinul acestora sosind şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.
Ambele persoane implicate în accidentul rutier sunt conştiente şi cooperante, persoană încarcerată fiind extrasă şi predată cadrelor medicale.
Victimele sunt transportate la spital pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate. AGERPRES/FOTO ISU SV