Cristian Ghinea: Suma de 230 de milioane de euro a fost alocată în cadrul componentei Educaţie din PNRR, pentru construirea de creșe
Publicat de , 4 august 2021, 07:13
O sumă de 230 de milioane de euro a fost alocată, în cadrul componentei Educaţie din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, pentru construirea a 110 creşe, unde vor putea să meargă aproximativ 9400 de copii, cu prioritate din mediile defavorizate, a anunţat pe Facebook ministrul Investiţiilor şi Proiectelor, Cristian Ghinea.
Potrivit acestuia, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a anunţat, recent, că programul este gata de implementare şi că deja, 128 de autorităţi locale şi-au transmis interesul pentru a primi finanţare.
Bugetul total alocat României pentru PNRR se ridică la 29,2 miliarde de euro, iar trei mari sectoare vor primi sume importante de bani: Transporturile, Educaţia şi Sănătatea.
Comisia Europeană a efectuat primele plăţi din Planul European de Redresare şi Rezilienţă către Belgia, Luxemburg şi Portugalia, în valoare totală de aproape 3 miliarde de euro. Este vorba despre 13% din sumele promise, în cadrul planului Uniunii Europene, în valoare totală de 800 de miliarde de euro, destinat depăşirii consecinţelor economice ale pandemiei de COVID-19.
(Rador/FOTO radioiasi.ro)