Vaslui: Bărbaţi arestaţi după ce au furat bunuri în valoare de 15.000 de lei dintr-o locuinţă din Bârlad
Publicat de , 9 august 2021, 14:12
Doi bărbaţi în vârstă de 29, respectiv 34 de ani, din municipiul Bârlad, au fost arestaţi preventiv furt, aceştia fiind acuzaţi că au sustras dintr-o locuinţă din localitate bunuri în valoare de 15.000 de lei, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui.
‘În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că, pe data de 31 iulie, bărbaţii ar fi pătruns, prin efracţie, în incinta unei locuinţe din municipiul Bârlad, de unde ar fi sustras bunuri de valoare. Prejudiciul cauzat în urma săvârşirii infracţiunii este estimat la 15.000 lei. În cursul zilei de 7 august, în urma probatoriului administrat, poliţiştii bârlădeni i-au reţinut pe ce doi bărbaţi, pentru o perioadă de 24 de ore. Ulterior, aceştia au fost prezentaţi Judecătoriei Bârlad, care a dispus arestarea lor preventivă, pentru 30 de zile‘, se precizează într-un comunicat de presă transmis, luni, de IPJ Vaslui.
Cercetările sunt continuate de către poliţişti, în vederea stabilirii şi probării întregii activităţi infracţionale a bărbaţilor. AGERPRES