Ascultă Radio România Iași Live

Caniculă cu temperaturi record în Italia, ţară afectată de incendii de vegetaţie

Caniculă cu temperaturi record în Italia, ţară afectată de incendii de vegetaţie

Publicat de Andreea Drilea, 12 august 2021, 07:08

Un val de caniculă adus de anticiclonul denumit ”Lucifer” a lovit săptămâna aceasta Italia, ţară care a înregistrat miercuri o valoare record de temperatură, de 48,8 grade Celsius, în regiunea Sicilia, în Siracuza, informează AFP şi Reuters.

Peninsula este afectată de cea mai fierbinte săptămână din această vară, iar dacă agenţia naţională de meteorologie va confirma valoarea înregistrată în Floridia din regiunea Sicilia, se va stabili un nou record pentru cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată în Italia. Recordul anterior, de 48,5 grade Celsius, a fost stabilit în 1999 tot în Sicilia.

În Calabria, vârful ”cizmei italiene”, şi în Sicilia, pompierii au avut 300 de intervenţii în 12 ore, iar şapte avioane Canadair au fost mobilizate încă din zorii zilei de miercuri, a anunţat departamentul pentru stingerea incendiilor.

Un bărbat în vârstă de 77 de ani a murit miercuri în urma arsurilor suferite în timp ce încerca să se adăpostească în locuinţa sa care a fost cuprinsă de flăcări, într-o zonă rurală situată lângă Reggio Calabria.

”Încă o victimă a incendiilor. Ne pierdem istoria, identitatea noastră se transformă în cenuşă, sufletul ne arde”, a scris pe Facebook primarul din Reggio Calabria, Giuseppe Falcomata. Oficialul a solicitat populaţiei să nu se apropie de zonele afectate.

Madonie, o zonă muntoasă din apropierea capitalei siciliene Palermo, este asediată de câteva zile de flăcările alimentate de vânt şi de caniculă care distrug culturi, locuinţe şi structuri industriale.

Guvernatorul din Sicilia, Nello Musumeci, a solicitat declararea stării de urgenţă naţională pentru Madoni.

Ministrul Agriculturii, Stefano Patuanelli, a vizitat miercuri zona şi a promis ”asistenţă, pe care trebuie să o oferim celor care au pierdut totul”.

”De asemenea, trebuie să promovăm rolul agriculturii ca apărător al teritoriului. Trebuie să ne asigurăm că fermierul care are în grijă terenurile neproductive, cu o gestionare care serveşte la prevenirea incendiilor, este protejat şi susţinut”, a adăugat el.

În Calabria, flăcările afectează în principal teritoriul Parcului Naţional Aspromonte, înscris de UNESCO pe lista geoparcurilor.

Preşedintele ONG-ului de mediu WWF Italia a cerut marţi ”intervenţia imediată a resurselor aeriene suplimentare”. ”În caz contrar, va fi prea târziu şi vom pierde pentru totdeauna o moştenire nepreţuită”, a atenţionat el solicitând, de asemenea, ”o monitorizare sporită la sol deoarece în zonele în care incendiile au fost stinse au fost înregistrate noi focare, aprinse evident de infractori fără scrupule”.

Nu este cruţată nici Sardinia, unde un crescător de animale în vârstă de 35 de ani suspectat că a declanşat un incendiu a fost arestat marţi – 13 focare au fost înregistrate doar marţi, şase dintre acestea necesitând intervenţii pe cale aeriană.

Potrivit Coldiretti, principalul sindicat agricol, numărul incendiilor s-a triplat în această vară comparativ cu media din aceeaşi perioadă dintre anii 2008 şi 2020.

”Dacă, pe de o parte, şase din zece incendii sunt de origine criminală, pe de altă parte este necesar să subliniem consecinţele închiderii exploataţiilor agricole, absenţa supravegherii pădurilor de pe domeniul public”, a subliniat sindicatul în contextul în care peste o treime din Italia este acoperită cu păduri (11,4 milioane de hectare). ”Trebuie să punem capăt abandonului zonelor rurale”, a concluzionat Coldiretti.

În următoarele zile, anticiclonul responsabil de valul de caniculă care a cuprins Italia, denumit ”Lucifer”, se va deplasa spre nord, potrivit prognozelor, unde temperaturile vor ajunge la 39-40 de grade Celsius în weekend în Toscana (centru) şi Lazio (regiunea Romei). Agerpres

Etichete:
Doctorii şi asistenţii medicali din Spania sunt în grevă naţională până vineri
Internaţional miercuri, 10 decembrie 2025, 06:42

Doctorii şi asistenţii medicali din Spania sunt în grevă naţională până vineri

Doctorii şi asistenţii medicali din Spania sunt în grevă naţională până vineri, în plină epidemie de gripă. Protestul reduce activitatea...

Doctorii şi asistenţii medicali din Spania sunt în grevă naţională până vineri
(UPDATE) MAE confirmă moartea unui al doilea român, în urma valurilor puternice care au lovit insula spaniolă Tenerife
Internaţional luni, 8 decembrie 2025, 19:20

(UPDATE) MAE confirmă moartea unui al doilea român, în urma valurilor puternice care au lovit insula spaniolă Tenerife

UPDATE – Ministerul de Externe a confirmat şi moartea unui al doilea cetăţean român în urma valurilor puternice care au lovit ieri insula...

(UPDATE) MAE confirmă moartea unui al doilea român, în urma valurilor puternice care au lovit insula spaniolă Tenerife
Cel puţin 25 de morţi în urma unui incendiu produs într-un club din India
Internaţional duminică, 7 decembrie 2025, 08:20

Cel puţin 25 de morţi în urma unui incendiu produs într-un club din India

Cel puţin 25 de oameni au murit în urma unui incendiu produs într-un club din statul indian Goa. Martori oculari spun că cel puţin 100 de...

Cel puţin 25 de morţi în urma unui incendiu produs într-un club din India
Fosta şefă a diplomaţiei europene Federica Mogherini a anunţat că demisionează din funcţia de rector al Colegiului Europei
Internaţional joi, 4 decembrie 2025, 17:08

Fosta şefă a diplomaţiei europene Federica Mogherini a anunţat că demisionează din funcţia de rector al Colegiului Europei

Fosta şefă a diplomaţiei europene Federica Mogherini a anunţat astăzi că demisionează din funcţia de rector al Colegiului Europei, pe care o...

Fosta şefă a diplomaţiei europene Federica Mogherini a anunţat că demisionează din funcţia de rector al Colegiului Europei
Internaţional joi, 4 decembrie 2025, 17:07

Spania se confruntă cu o explozie a cazurilor de gripă provocată de o nouă tulpină de virus

Spania se confruntă cu o explozie a cazurilor de gripă provocată de o nouă tulpină de virus, care se dovedeşte a fi foarte contagioasă....

Spania se confruntă cu o explozie a cazurilor de gripă provocată de o nouă tulpină de virus
Internaţional joi, 4 decembrie 2025, 13:00

Vizita oficială a premierului Ilie Bolojan la Viena

România vrea să consolideze relaţiile bilaterale cu Austria pe partea economică şi energetică, a declarat premierul Ilie Bolojan, aflat în...

Vizita oficială a premierului Ilie Bolojan la Viena
Internaţional miercuri, 3 decembrie 2025, 12:32

Suspiciuni de fraudă: Fosta şefă a diplomaţiei UE Federica Mogherini, eliberată după ce a fost pusă sub acuzare

Fosta Înaltă Reprezentantă a UE pentru Afaceri Externe, Federica Mogherini, şi celelalte două persoane reţinute marţi pentru presupusă...

Suspiciuni de fraudă: Fosta şefă a diplomaţiei UE Federica Mogherini, eliberată după ce a fost pusă sub acuzare
Internaţional marți, 2 decembrie 2025, 16:30

Fosta şefă a diplomaţiei europene, Federica Mogherini, a fost reţinută în cadrul unei anchete de corupţie în Belgia

Fosta şefă a politicii externe a UE, Federica Mogherini, a fost reţinută în cadrul unei anchete de corupţie în Belgia. Au fost efectuate...

Fosta şefă a diplomaţiei europene, Federica Mogherini, a fost reţinută în cadrul unei anchete de corupţie în Belgia