In Memoriam Ion Popescu Sireteanu – emisiunea Bună dimineața
Publicat de Lucian Bălănuţă, 17 august 2021, 15:08
Prozatorul și profesorul Ion Popescu Sireteanu s-a stins din viață la vârsta de 87 de ani. Născut în satul Mănăstioara, Suceava, el a urmat studiile universitare la Facultatea de Filologie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, iar bogata sa carieră universitară a început în anul 1962. Membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă, al Societăţii de Ştiinţe Filologice din România, al Societăţii pentru cultura şi literatura română în Bucovina, al Uniunii Românilor Bucovineni, Ion Popescu Sireteanu a colaborat cu numeroase publicații, inclusiv cu postul nostru de radio.
Colega noastră, Natalia Maxim, a extras pentru emisiunea Bună dimineața, câteva fragmente din alocuțiunile marelui prozator și istoric literar despre locurile sale natale.