Suceava: Ţara Dornelor lansează primele oferte de vacanţă ecoturistică
Publicat de , 20 august 2021, 11:45
Asociaţia de Ecoturism Ţara Dornelor a lansat prin intermediul agenţiei Eco-Tour Ţara Dornelor primele oferte de vacanţă ecoturistică, cu experienţe inedite pentru fiecare vârstă, stare şi anotimp.
Reprezentanţii asociaţiei au anunţat, vineri, că este vorba despre şase pachete ecoturistice pentru toate anotimpurile şi categoriile de vizitatori, de la familii cu copii, seniori sau grupuri de prieteni şi colegi, care doresc să facă drumeţii uşoare pe lângă pensiune, tururi ghidate la muzeele şi obiectivele turistice din destinaţie, până la pasionaţi de mişcare şi de observarea naturii, la pas, călare sau în şaua bicicletei, cu barca pe apă sau pe schiuri de tură.
Pachetele cu oferte ecoturistice sunt dezvoltate de Asociaţia de Ecoturism Ţara Dornelor în parteneriat cu ghizi, meşteri şi producători locali, ONG-uri, administratori de arii naturale protejate şi operatori economici din turismul local, în cadrul proiectului ”Ţara Dornelor, o destinaţie ecoturistică înfloritoare”, finanţat prin programul ‘Green Entreprenuership – Dezvoltarea economică durabilă prin ecoturism’, un program comun al Romanian-American Foundation şi al Fundaţiei pentru Parteneriat.
Ca destinaţie de ecoturism certificată, ofertele de vacanţă în Ţara Dornelor se axează în mod special pe activităţi ghidate în natură, degustări de produse locale şi recomandări de cazare în pensiunile care fac parte din reţeaua ecoturistică locală, aflată în continuă dezvoltare.
Pachetele de vacanţă au preţuri cuprinse între 60 de lei/persoană şi 500 lei/grup, în funcţie de numărul de persoane, vârsta acestora, tipul de activitate dorit şi facilităţile incluse.
Activităţile propuse sunt drumeţie montană pe trasee omologate din munţii Bistriţei, masivul Suhard, Giumalău sau Călimani; wildlife, primăvara la rotitul cocoşului de munte, toamna la boncănitul cerbilor; schi de tură în Suhard sau Giumalău; călărie, cu lecţii de iniţiere şi plimbări uşoare sau excursii călare pe trasee itinerante de o zi, în Vatra Dornei sau în Ciocăneşti; cicloturism în cei peste 150 de kilometri de trasee pentru ciclism montan; family, cu oferte destinate familiilor cu copii, seniorilor sau celor fără pregătire fizică deosebită, care pot avea parte de drumeţii uşoare în natură, pe poteci tematice, experienţe cu barca pe apă, vizite în sat, la muzee şi la Centrul de Vizitare al Parcului Naţional Călimani.
Ofertele de vacanţă ecoturistică în Ţara Dornelor au apărut din necesitatea de a veni în sprijinul vizitatorilor care doresc să aibă parte de experienţe inedite în compania ghizilor locali, reprezentând şi o modalitate de a sprijini şi încuraja comunităţile locale să se dezvolte practicând ecoturismul, valorificând identitatea zonei, cu tradiţii, produse şi servicii specifice.
Asociaţia de Ecoturism Ţara Dornelor (AETD) este un ONG care a dezvoltat un parteneriat local pentru conservarea naturii şi dezvoltarea turismului durabil în Ţara Dornelor.
La nivel naţional, AETD face parte din reţeaua destinaţiilor de ecoturism din România, reunită sub egida AER – Asociaţia de Ecoturism din România, promovată sub brandul Descoperă Eco-România. AGERPRES