Iaşi: Focar de infecţie cu COVID-19 la Mănăstirea Galata
Publicat de gabrielarotaru, 23 august 2021, 16:19
Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a informat, luni, cu privire la apariţia unui focar de infecţie cu COVID-19 la Mănăstirea Galata, din Iaşi, unde nouă măicuţe au fost confirmate pozitiv.
Marius Voicescu, purtătorul de cuvânt al DSP Iaşi, a declarat că şapte din cele nouă măicuţe confirmate pozitiv la COVID-19 sunt izolate în chilii, iar două sunt internate la Spitalul de Boli Infecţioase ‘Sf Parascheva’ din Iaşi.
‘Persoanele aflate în carantină nu au voie să intre în contact cu enoriaşii şi nici să părăsească mănăstirea, iar supravegherea este efectuată de medicul de familie şi un asistent medical’, a explicat purtătorul de cuvânt al DSP Iaşi, Marius Voicescu. (Agerpres/FOTO radioiasi.ro)