Ungaria, România Bulgaria, cele mai mici preţuri din UE la băuturile alcoolice
Publicat de , 30 august 2021, 12:53
Preţul băuturilor alcoolice (băuturi spirtoase, vin şi bere) în 2020 era de peste două ori şi jumătate mai mare în statul membru cu cele mai scumpe băuturi, Finlanda, decât în cel cu băuturile cele mai ieftine, Ungaria, arată datele publicate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Când preţurile din ţările membre sunt comparate cu indicele mediu de 100 al nivelului preţurilor din UE, rezultatele arată că anul trecut preţul băuturilor alcoolice a fost cel mai ridicat în Finlanda (cu un indice de 193), urmată de Irlanda (181) şi Suedia (166).
În contrast, în 2020, preţul băuturilor alcoolice a fost cel mai scăzut în Ungaria (cu un indice al nivelului preţurilor de 73), România (74) şi Bulgaria (81). AGERPRES