Caravana TVR 3 la Vatra Dornei
Publicat de Andreea Drilea, 3 septembrie 2021, 15:49
Țara Dornelor! Ce poate fi mai frumos?
CARAVANA TVR 3 poposeşte la sfârşitul acestei săptămâni la Vatra Dornei, o staţiune pentru toate anotimpurile. Ingredientele popasului de două ore, aici, sunt ozonul şi apele minerale, peisajele impresionante, sporturile pe apă și pe munte, folclorul şi bucate alese.
Toate acestea, sâmbâtă, 4 septembrie, ora 17,00 și duminică, 5 septembrie, ora 23,00 pe TVR 3, dar și pe TVR Iași, duminică, ora 16,00.
În reportaje veţi cunoaşte sau veţi revedea munţii Călimani, frumuseţile naturale de pe Dealul Negru, veţi trăi alături de temerari pasiunea pentru tiroliană şi kaiak pe râul Dorna. Vom cunoaşte tinere talente muzicale, dar veţi descoperi şi personalităţi culturale ale oraşului. Turişti din alte colţuri ale ţării şi din străinătate ne vor împărtăşi impresiile de călătorie.
Invitaţii moderatorilor Laura Lucescu şi Vasile Arhire ne vor dezvălui secretele bucatelor cu care reuşesc să-şi atragă oaspeţii, conţinutul curelor balneo-fizioterapeutice, variatele trasee montane cate pot fi străbătute în jurul oraşului.