Compania Blue Air îşi redeschide baza operaţională de la Iaşi
Publicat de Andreea Drilea, 3 septembrie 2021, 19:21
Blue Air anunță lansarea serviciilor sale din noua sa bază din Iași, începând cu Vara 22 și pune in vanzare zboruri directe și de conexiune catre peste de 23 de destinații.
Blue Air va avea o aeronava Boeing 737-8-MAX la baza din Iași și va opera 8 servicii directe și peste 15 zboruri de conexiune din Iași.
Blue Air operează în prezent zboruri directe de la Iași la Londra Heathrow și București Otopeni.
Începând cu luna decembrie, Blue Air va adăuga un nou serviciu direct de la Iași la Dublin urmat de încă 5 noi zboruri directe de la Iași la Paris, Roma, Barcelona, Bruxelles și Köln începând cu 27 martie 2022.
Blue Air va oferi peste 15 zboruri de legătură din Iași prin hub-ul său din București în cadrul Orarului de Vară 2022: Amsterdam, Atena, Barcelona, Frankfurt, Helsinki, Heraklion, Larnaca, Londra-Luton, Madrid, Malaga, Milano – Linate, Munchen, Paris, Stuttgart, Timișoara, Valencia și Viena.
„Suntem încântați să anunțăm noua noastră bază din Iași, oferind clienților ieșeni accesul la peste 23 de destinații-cheie din rețeaua noastră”, a declarat Krassimir Tanev, Director Comercial Blue Air și a adăugat „Blue Air se angajează să sustina dezvoltarea aeroportului din Iași și sa aduca beneficii comunității ieșene, oferind opțiuni de călătorie mai bune la prețuri accesibile. ”
www.flyblueair.com
„Salutăm decizia companiei Blue Air de a redeschide baza permanentă la Iași, colaborarea cu operatorul low-cost fiind un suport real pentru dezvoltarea aeroportului. Faptul că Blue Air a ales Aeroportul Iași pentru consolidarea propriului business confirmă faptul suntem în continuare un partener de încredere. Cele 5 rute directe care vor fi lansate anul viitor sunt un câștig pentru ieșeni și pentru toți locuitorii Moldovei, precum și un pas înainte privind parteneriatul nostru. Doresc să mulțumesc, pe această cale, conducerii Blue Air pentru deschidere și susținere”, a spus Romeo Vatră, Directorul General Provizoriu al Aeroportului Internațional Iași.
Blue Air lansează campania „Iașiul zboară cu Blue Air”, oferind în acest weekend 5000 de locuri cu preturi începând de la 9,99 euro la zboruri de la/ catre Iasi cu date de calatorie până în octombrie 2022. Toate rezervările includ o schimbare gratuită a datelor de călătorie.
Despre Blue Air:
Blue Air este cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportați, cu un model de business Ultra – Low – Cost (ULC) și cu abordare centrată pe nevoile pasagerilor. Cu o echipă formată din peste 1.000 de profesioniști, pasionați de aviație, Blue Air are un istoric impecabil în siguranța zborului. Compania operează avioane tip Boeing 737. În cei 16 ani de activitate, Blue Air a transportat peste 32 de milioane de pasageri și a zburat peste 340 milioane de kilometri. Compania este certificată IATA Operațional Safety Audit (IOSA) de către Internațional Air Transport Association (IATA) pentru standarde excepționale de operare și este membră cu drepturi depline IATA.