Ghiozdane și rechizite școlare pentru elevii nevoiași din Suceava
Publicat de , 16 septembrie 2021, 14:28
Un număr de 1.200 de elevi suceveni proveniţi din familii cu o situaţie materială, socială şi financiară precară au început anul şcolar cu un ghiozdan nou, care conţine rechizitele necesare fiecărui ciclu de învăţământ.
Acest lucru a fost posibil prin implicarea Sectorului Social Filantropic al Centrului Eparhial Suceava, a Protopopiatelor Suceava I, Suceava II, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc şi Rădăuţi, precum şi a parohiilor din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor. Preoţi, credincioşi, oameni de bine, cu toţii au susţinut achiziţionarea rechizitelor şi, în acest fel, au adus fericire acestor copii – transmite corespondentul RRA Mihaela Buculei.
RADOR