Ascultă Radio România Iași Live

(FOTO) Suceava: O ambulanţă aflată în misiune a luat foc în mers; un pompier în timpul liber a ajutat la stingerea incendiului

(FOTO) Suceava: O ambulanţă aflată în misiune a luat foc în mers; un pompier în timpul liber a ajutat la stingerea incendiului

Publicat de Andreea Drilea, 15 noiembrie 2021, 12:05 / actualizat: 15 noiembrie 2021, 14:10

O ambulanţă de la SAJ Suceava a luat foc în mers, pe raza localităţii Spătăreşti, în timp ce se deplasa spre un pacient din Dumbrăviţa care solicitase îngrijiri medicale, a informat, luni, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.

Potrivit sursei citate, incendiul a fost lichidat în foarte scurt timp datorită intervenţiei pompierului Lucian Grădinaru, aflat întâmplător în zonă.

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava a precizat că pompierul se deplasa cu autoturismul personal spre locuinţa părinţilor săi, în comuna Vadu Moldovei, rulând în spatele unei autosanitare SAJ, aflată în misiune, în drum spre un caz medical.

La un moment dat, pe raza localităţii Spătăreşti, pompierul a simţit miros de plastic ars şi a observat că din autosanitara aflată în faţa sa iese fum.

Ambulanţa a oprit pe partea dreaptă a drumului, la fel şi pompierul.

Incendiul izbucnise la un tablou de siguranţe aflat în cabina conducătorului auto.

Şoferul ambulanţei a luat un stingător, acţionând asupra flăcărilor, iar Lucian Grădinaru, împreună cu asistentul SAJ, a început să evacueze buteliile de oxigen şi aparatura medicală din interior.

Potrivit reprezentantului ISU Suceava, intervenţia a fost promptă, iar flăcările au fost stinse încă în faza de debut, astfel încât nu au fost afectate şi alte componente ale maşinii.

Între timp au intervenit şi pompierii militari care s-au asigurat că incendiul a fost lichidat şi nu mai există pericol de reizbucnire.

Totodată, o ambulanţă SMURD a fost redirecţionată către cazul medical spre care se îndrepta echipajul SAJ. AGERPRES/FOTO ISU SV

Etichete:
Sfaturi ale pompierilor vrânceni în vederea evitării producerii de incendii în gospodăriile populaţiei
Regional luni, 20 ianuarie 2025, 13:36

Sfaturi ale pompierilor vrânceni în vederea evitării producerii de incendii în gospodăriile populaţiei

Cele mai multe incendii provocate în gospodării sunt cauzate de sobe exploatate necorespunzător sau instalaţii electrice şi sisteme de...

Sfaturi ale pompierilor vrânceni în vederea evitării producerii de incendii în gospodăriile populaţiei
Costel Alexe: Centura orașului Podu Iloaiei ar urma să aibă o lungime de peste patru kilometri și o valoare de 12 milioane de euro
Regional luni, 20 ianuarie 2025, 13:31

Costel Alexe: Centura orașului Podu Iloaiei ar urma să aibă o lungime de peste patru kilometri și o valoare de 12 milioane de euro

La Ministerul Transporturilor a fost semnat acordul de parteneriat cu reprezentanții Consiliului Județean Iași în vederea dezvoltării...

Costel Alexe: Centura orașului Podu Iloaiei ar urma să aibă o lungime de peste patru kilometri și o valoare de 12 milioane de euro
Leul s-a depreciat astăzi în raport cu euro, dar a crescut faţă de dolarul american
Regional luni, 20 ianuarie 2025, 13:16

Leul s-a depreciat astăzi în raport cu euro, dar a crescut faţă de dolarul american

Moneda naţională s-a depreciat, luni, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9765 lei, în creştere...

Leul s-a depreciat astăzi în raport cu euro, dar a crescut faţă de dolarul american
Alocarea locurilor de parcare în Campusul „Tudor Vladimirescu” – 2025
Regional luni, 20 ianuarie 2025, 11:47

Alocarea locurilor de parcare în Campusul „Tudor Vladimirescu” – 2025

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) informează toți studenții interesați de utilizarea locurilor de parcare în...

Alocarea locurilor de parcare în Campusul „Tudor Vladimirescu” – 2025
Regional luni, 20 ianuarie 2025, 11:22

Astăzi începe proiectarea noului pod peste Siret de pe DN29A, Dorohoi – Suceava

Pe 8 ianuarie, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași a emis ordinul de începere a proiectării din data de 20 ianuarie. Podul peste Siret...

Astăzi începe proiectarea noului pod peste Siret de pe DN29A, Dorohoi – Suceava
Regional luni, 20 ianuarie 2025, 10:18

Neamţ: Bărbat găsit spânzurat la o stână din localitatea Piatra Şoimului

Un bărbat în vârstă de 49 ani a fost găsit spânzurat la o stână din localitatea Piatra Şoimului de proprietarul acesteia, a informat, luni,...

Neamţ: Bărbat găsit spânzurat la o stână din localitatea Piatra Şoimului
Regional luni, 20 ianuarie 2025, 09:51

Neamţ: Bărbat reţinut de poliţişti după ce a fost prins conducând beat şi fără permis un autoturism neînmatriculat

Un bărbat din localitatea Pângăraţi a fost reţinut de poliţişti după ce a fost prins la volanul unui autoturism neînmatriculat, în stare de...

Neamţ: Bărbat reţinut de poliţişti după ce a fost prins conducând beat şi fără permis un autoturism neînmatriculat
Regional duminică, 19 ianuarie 2025, 11:22

IGPR: Cinci percheziţii în judeţele Constanţa şi Bacău; 15 motoare de ambarcaţiuni de agrement, de peste 100.000 de euro, indisponibilizate

Cincisprezece motoare de ambarcaţiuni de agrement, în valoare de peste 100.000 de euro, care ar fi fost sustrase din România, Suedia şi Irlanda,...

IGPR: Cinci percheziţii în judeţele Constanţa şi Bacău; 15 motoare de ambarcaţiuni de agrement, de peste 100.000 de euro, indisponibilizate