Regatul Unit: Nivelul de alertă teroristă, ridicat la ‘grav’ după explozia de la Liverpool
Publicat de Andreea Drilea, 15 noiembrie 2021, 17:30
Nivelul de alertă teroristă în Regatul Unit a fost ridicat la ‘grav’, faţă de cel precedent, ‘substanţial’, după explozia unui taxi duminică, la Liverpool, a anunţat luni ministrul de interne britanic Priti Patel, potrivit Reuters.
Nivelul ‘grav’ de alertă teroristă în Regatul Unit se traduce prin faptul că probabilitatea unui atac este ridicată.
Ministrul Priti Patel a adăugat că atacul de la Liverpool este al doilea incident din ultimele 30 de zile.
Explozia unui taxi, duminică, în faţa unui spital pentru femei la Liverpool, în nordul Angliei, a fost calificată luni drept ”incident terorist’ de poliţia antitero, însărcinată cu ancheta.
Poliţia a explicat că dispozitivul explozibil care a aruncat în aer taxiul era fabricat artizanal şi a fost adus la bord de un pasager care a murit în explozie.
Un al patrulea individ având legătură cu acest caz a fost arestat luni, după ce în ajun fuseseră reţinuţi trei indivizi. Şoferul taxiului a supravieţuit exploziei şi este internat în spital, starea sa fiind stabilă. AGERPRES