(AUDIO) Istoriculului ieşean Sorin Iftimi, i-a fost acordat, post mortem, titlul de cetăţean de onoare a municipiului
Publicat de Andreea Drilea, 17 noiembrie 2021, 16:37 / actualizat: 17 noiembrie 2021, 17:55
Istoricului ieşean Sorin Iftimi i-a fost acordat, post mortem, titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului.
În cadrul şedinţei de astăzi, primarul Mihai Chirica a afirmat că Sorin Iftimi a colaborat la multe proiecte iniţiate de municipalitate:
Mihai Chirica: „S-a propus şi s-a şi aprobat acordarea titlului de cetăţean de onoare post mortem pentru regretatul istoric Sorin Iftimi, muzeograf în cadrul Complezului Muzeal Naţional Moldova Iaşi de la Palatul Culturii. Sigur, un om de artă, un om de şcoală, un om care a scris şi a făcut foarte multe lucruri utile pentru municipiul nostru din perspectiva de istoric, în special. Om cu care am colaborat foarte bine, un specialist desăvârşit în domeniul istoriei municipiului Iaşi cu care am reuşit să publicăm mai multe lucrări şi, desigur o persoană foarte volubilă, deschisă colaborărilor ştiinţifice şi un permanent apropiat a mediului academic ieşean.”
Amintim că istoricul Sorin Iftimi a decedat în urmă cu patru zile, la vârsta de 56 de ani, după ce a fost depistat pozitiv la infecţia cu COVID 19.
(Radio Iaşi/Constantin Mihai/FOTO Facebook)