Neamţ: Incendiu la un depozit alimentar din Piatra-Neamţ
Publicat de gabrielarotaru, 18 noiembrie 2021, 17:01
Un incendiu a izbucnit, joi, la un depozit alimentar din municipiul Piatra-Neamţ din cauza unui scurtcircuit electric produs la o vitrină frigorifică, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.
La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Piatra-Neamţ cu două autospeciale de stingere, o autospecială complexă pentru intervenţie şi o ambulanţă SMURD.
‘Incendiul s-a manifestat cu flacără deschisă şi degajare mare de fum în zona de expunere şi comercializare a unui depozit de produse alimentare şi nealimentare. Până la sosirea forţelor de intervenţie, tot personalul aflat pe locul de muncă s-a autoevacuat. Au ars aproximativ o tonă de produse alimentare, un frigider şi s-au deteriorat mai multe produse din interiorul depozitului’, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.
Pompierii au acţionat şi pentru evacuarea fumului din interiorul depozitului.
Nu s-au înregistrat victime, a mai precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)