Iaşi: Sindicaliştii din învăţământul preuniversitar anunţă proteste pe tema testării anti-COVID a elevilor
Publicat de gabrielarotaru, 18 noiembrie 2021, 17:57
Liderul filialei ieşene a Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP), Laviniu Lăcustă, a anunţat, joi, că la începutul săptămânii viitoare va fi organizată o pichetare în faţa clădirii în care funcţionează Instituţia Prefectului.
Potrivit sursei citate, la protest vor lua parte 30 de sindicalişti de la USLIP şi Alianţa Sindicală ‘Gheorghe Asachi’.
‘Această acţiune este motivată de faptul că Ministerul Sănătăţii a transferat în responsabilitatea personalului didactic realizarea diagnosticării cu ajutorul testelor rapide a infectării cu SARS-CoV-2 a elevilor. Aceste atribuţii nu sunt trecute în fişa postului cadrelor didactice, iar procedura în sine reprezintă un pericol real pentru cei care o realizează şi inclusiv pentru cei din jur. Sugestia noastră a fost ca testarea anti-COVID să se realizeze acasă, de către părinţi, aşa cum se realizează în celelalte state europene, şi nu la şcoală. Mai mult, la o unitate de învăţământ cu 600 de elevi, ar trebui să fie sacrificate aproximativ 2 ore din programul de lucru al profesorilor‘, a declarat preşedintele filialei ieşene a USLIP Iași. (Agerpres/ FOTO imagine arhivă radioiasi.ro)