Lucian Merișca vă invită să ascultați emisiunea Dialog intercultural / Mașina visului – vineri, 19 noiembrie 2021, de la 20.30 la 21.00, la Radio România Iași!

Publicat de Iuliana Bubuianu, 19 noiembrie 2021, 00:00

Cu cine ne vom întâlni astăzi? Vom avea un rendez-vous de suflet, într-un palat multicultural, în capătul celălalt al țării (dar să nu uităm că și noi suntem în capătul celălalt al țării, din punctul altora de vedere…) cu talentatul Dan Vană. Un cantautor legat de Iași, de Casa de Cultură a Studenților, care cantă și în limba bulgară. De altfel, Bulgaria e la o aruncătură de băț, pe noul pod am trecut și noi spre Vidin, pentru ca apoi să traversăm nu mai puțin de 16 puncte vamale, într-o excursie pan-bacanică, ce ne-a dus până pe malurile Adriaticii…

Dar să ne întoarcem la județul Dolj, în care de altfel am și locuit, pe vremea când aveam o cu totul altă profesie… Din punct de vedere demografic și etnic, trebuie spus că, printre olteni, aici mai trăiesc și rromi sau țigani: 4,3%, oficial, dar și alte minorități naționale: germani, sârbi, bulgari, greci, macedoneni, unii dintre ei avandu-și filiale sau reprezentanți importanți aici.

La Calafat se află un Centru cultural bulgar, iar la Băilești există o Asociație a macedonenilor din România, precum și un Forum de Prietenie Româno-Macedonean.

Centrul Cultural Bulgar din Calafat este găzduit în cadrul Palatului Marincu, despre care merita să povestim mai mult…

Clădirea a fost ridicată între anii 1905-1907 de către Ștefan Marincu, primar al Calafatului în perioada 1911-1914, care provenea dintr-o familie înstărită, ce a dat multe valori. Palatul a fost ridicat în memoria fiicei sale, Marioara, care la numai 13 ani a murit de TBC, după ce și prima fiică — Olga, murise la doar un anișor de meningită TBC. Neamul Marincu se trage din Stăncună Ţenovici, vlah trăitor la Novo-Selo pe Timoc şi o Marie din Poiana Mare. Haiduc, în ceata răzvrătiţilor lui Miloş Obrenovici, a pierit la Negotin în luptă cu turcii. Maria şi feciorul ei Marinco, datorită persecuţiilor turceşti, au trecut Dunărea şi s-au împământenit în satul ei de baştină, după răscoala lui Tudor Vladimirescu. Marinco, cel care printr-o nefericită întâmplare avea sânge sârbesc în vine, negustor priceput, a devenit omul de încredere al curţii prințului sârb Miloş Obrenovici.

Imobilul a fost construit în stilul eclectic al vremii, neoclasicism francez, cu accente de baroc și rococo, după planurile arhitectului francez Paul Gottereau, cel care a realizat și Palatul Regal, Palatul Cotroceni, Palatul ‘Jean Mihail’ din Craiova, clădirea Casei de Economii și Consemnațiuni București – iar cel care a supravegheat lucrările de pe malurile Dunării a fost arhitectul polonez Constantin Rogalski.

Ștefan Marincu a fost un bun finanțist, a înființat ‘Banca Calafatului’ (1901), s-a ocupat de negustorii și mari arendășii, a ajuns membru în Camera de Comerț din Craiova și primar al Calafatului (1911-1914).

Bijuteria arhitectonică pe care am vizitat-o, are aproape 50 de încăperi și o suprafață de 8.333 mp, pe trei niveluri – și a costat, în acei ani, un milion de lei în monede de aur. Construcția principală, subsol, parter, hoch-parter, etaj și turla, însumeaza 48 de încăperi cu diferite destinații. De locuit efectiv au fost 11 camere la hoch-parter, dând toate în marele hol, 4 la etaj și 6 la subsol. I s-au instalat încă de la început lumină electrică, calorifer, ascensor pentru transportul mâncării de la bucătăria din subsol la sufrageria din hoch-parter, apă curentă.

Clădirile anexe au fost: casa portarului cu 3 camere și casa din latura dreaptă a curții, cu etaj. Jos erau grajdurile și garaje, sus opt camere de locuit pentru personal. Alăturate în curte erau cotețele și ghețăria; mai era și sera construită din fier și geamuri, în funcțiune și astăzi. Ea se află în grădina din spatele palatului care avea nu numai flori, ci și arbori fructiferi. În seră erau pomi exotici, specifici climatului mediteranean: lămâi, chitri, portocali, multe soiuri de palmieri.

Decorațiunile exterioare și interioare s-au datorat inginerului constructor italian Pietro Adotti. El a venit cu echipa sa de cioplitori, stucatori, zugravi, feronieri, tâmplari, ebeniști, toți de prin regiunea Friuli Venezia Giulia. Au lucrat trei ani la palat. Marmura a fost adusă din Italia, albă ca neaua, cu diferite irizări în carnea ei, un bois de rose, verde, roșu sângeriu, crem. Dincolo de masivele uși de fier forjat apăreau geamurile de cristal cu monograma proprietarilor filigranată în coronament, iar treptele scărilor ce urcă spre interior sunt lucii, lăptoase. Desfășurate în evantai, le mărginește dantelăria aurită a balustradelor. Ele se răsfrâng strălucitoare în două mari oglinzi de Murano. Paralele, fixate în cadre poleite de pereții laterali ai antreului, îi sporesc acestuia dimensiunile – iar o cornișă dantelată conturează plafonul. Din medalionul central, înflorit ca un lotus, atârnă un candelabru cu opt brațe arcuite, suflate cu aur, susținând în cupe de cleștar flăcările lumânărilor și lacrimile pandeloqurilor transparente, un grațios arabesc luminos, multiplicat și el la infinit în adâncul oglinzilor.

Pentru saloane, mobila stil Louis XIV sau Louis XVI, tapiseria Aubusson, covoarele de Savonnerie, au fost aduse din Franța.

Numai în camera românească era așternută pe jos o frumoasă scoarță oltenească. În camera orientală erau covoare de Șiraz și Tabriz, neprețuite, șaluri turcești, arme scumpe, măsuțe joase încrustate cu sidef…(Informații preluate de la muzeograful Dan Vană)

…Acesta a fost locul mirific al reîntâlnirii, după trei decenii…  Despre Dan Vană, prieten al muzicii Folk, prieten al Iașului, al Casei Studenților, al Cenaclului Quasar și al lui Dan Merișca, de la intrarea căruia în legendă se împlinesc 30 de ani – ce să mai spunem?… Cel mai bine, o spune muzica lui Dan Vană, romantică, plină de optimism și care are, trebuie să recunosc, o singură hibă: iți rămâne în minte și continuă să cânte acolo mult timp și după ce ai închis aparatul de radio sau te-ai de-logat de pe YouTube…