Percheziţii la protestatarul Cristian Dide, într-un dosar de trafic de droguri (surse)
Publicat de Andreea Drilea, 22 noiembrie 2021, 10:50
Procurorii DIICOT efectuează luni dimineaţa percheziţii la locuinţa protestatarului Cristian Dide, într-un dosar în care sunt efectuate cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi introducerea în ţară de droguri de risc, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Dosarul este instrumentat de DIICOT Iaşi.
Cristian Dide s-a exprimat în mai multe rânduri pentru legalizarea consumului de cannabis în România. AGERPRES