Vrancea: Şaisprezece apartamente dintr-un bloc social reabilitat au fost predate chiriaşilor
Publicat de Andreea Drilea, 1 decembrie 2021, 12:32
Şaisprezece apartamente dintr-un bloc social din municipiul Focşani, reabilitat cu circa 2,8 milioane de lei, au fost predate miercuri, de Ziua Naţională a României, chiriaşilor.
La faţa locului, noii chiriaşi au semnat contractele de închiriere şi au primit cheile apartamentelor de la primarul Cristi Valentin Misăilă.
‘Am ajuns în faza în care lucrările de reabilitare la blocul din strada Măgura 123 au fost finalizate, s-a făcut recepţia şi vi le putem preda. Trebuie să vă atrag atenţia că împreună cu colegii din Consiliul Local am stabilit un regulament de utilizare a acestor locuinţe. Sunt foarte bine reabilitate, cu materiale de calitate, orice situaţie pe care o găsiţi în apartamente o comunicaţi colegilor de la Patrimoniu. Vom face controale periodice să verificăm modul în care întreţineţi aceste locuinţe. Nu aveţi voie să schimbaţi absolut nimic în apartamente fără acordul scris al Primăriei. (…) Şi eu nu cred că trebuie să schimbaţi ceva în aceste apartamente la modul în care sunt realizate’, le-a transmis primarul Cristi Misăilă chiriaşilor.
El i-a îndemnat pe noii locatari să întreţină corespunzător apartamentele pentru a nu se ajunge în situaţia unui bloc din Focşani care, la câţiva ani de la reabilitare, a ajuns într-o stare dezastruoasă după ce locuinţele au fost distruse chiar de chiriaşi şi a trebuit demolat.
‘Am rugămintea să le întreţineţi (apartamentele – n.r.). Şi întreţinerea nu se opreşte doar la uşa apartamentului, ci la poarta de acces în curtea acestui bloc. Aveţi şi loc de joacă şi locuri de parcare, spaţiul e îngrădit corespunzător. Nu vreau să ajungem în situaţia blocului G2 pe care domnul primar Bacinschi l-a reabilitat. Era printre primele blocuri care aveau termopane la vremea respectivă şi am ajuns să îl demolăm. Sunteţi oameni civilizaţi şi am rugămintea să întreţineţi aceste spaţii, pentru că este casa dumneavoastră în primul rând’, a subliniat primarul.
Pentru reabilitarea celor apartamentelor s-au cheltuit circa 2,8 milioane lei din fonduri de la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, dar şi de la bugetul local al municipiului Focşani. În această sumă, pe lângă reabilitarea şi dotarea corespunzătoare a apartamentelor, s-a realizat anveloparea termică a blocului, finisajele de faţade, înlocuirea instalaţiilor electrice şi sanitare, s-a reabilitat curtea, s-au făcut locuri de parcare şi un loc de joacă pentru copii. Blocul dispune şi de instalaţii interioare de detectare şi alarmare incendiu, precum şi de instalaţii de protecţie împotriva trăsnetului.
(AGERPRES/Foto radioiasi.ro)