Cea mai mare pictură murală din Iași
Publicat de gabrielarotaru, 8 decembrie 2021, 05:30 / actualizat: 8 decembrie 2021, 8:09
Patru artiști cunoscuți, HarceaPacea, Cuser, Vladude și Frag.menta, au realizat o pictură murală de 440 mp pe Casa de Cultură a Sindicatelor din Iași, lucrând la aceasta timp de 12 zile și aducând un tribut artistic lui Virgil Săhleanu, un reper marcant al orașului.
Lucrarea „Solidaritate prin creativitate” readuce în lumină o personalitate marcantă din istoria recentă a Iașului, mai exact cu Virgil Săhleanu, un simbol al luptei pentru adevăr, care și-a dat viața apărând drepturile muncitorilor.
Vernisajul picturii va avea loc sâmbătă, 11 decembrie 2021, începând cu ora 12:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Iași. La eveniment vor participa inițiatorii proiectului și reprezentanți ai partenerilor, care vor vorbi despre proiect și importanța artei și educației urbane într-un oraș atât de ofertant ca Iașul.
Realizarea muralului face parte din proiectul RegenerARTE Urbană, implementat de Asociația Artipic, ce își propune creșterea gradului de dezvoltare a sectorului cultural ieșean.
Proiectul este finanțat de Primăria Muncipiului Iași și este realizat în parteneriat cu Savana, BCR, Casa de Cultură a Sindicatelor Iași și Asociația Iași Travel.
Câteva din rezultatele atinse, dincolo de realizarea muralului, sunt dezvoltarea cooperării locale și naționale, dezvoltarea publicului și a creșterea accesului la cultură, creșterea expertizei și profesionalismului sectorului cultural. De asemenea, „Solidaritate prin creativitate” completează (H)arta Urbană a Iașului care cartografiază punctele de activare a artei urbane din Iași. (Comunicat Asociația Artipic/ FOTO asociatia.artipic)