Preşedintele Franţei va anunţa priorităţile preşedinţiei semestriale a Consiliului Uniunii Europene
Publicat de gabrielarotaru, 9 decembrie 2021, 07:43
Preşedintele Emmanuel Macron va anunţa, astăzi, priorităţile preşedinţiei semestriale a Consiliului Uniunii Europene, pe care Franţa o va prelua de la 1 ianuarie anul viitor.
Autorităţile de la Paris vor urmări să consolideze suveranitatea europeană, în special prin autonomie militară, să reformeze acordurile Schengen şi să promoveze pachetul în domeniul climei.
European convins şi hotărât preşedintele Emmanuel Macron a exprimat în mai multe rânduri importanţa acestei preşedinţii semestriale, în cursul căreia va promova viziunea sa şi a Franţei pentru dezvoltarea proiectului european.
La o dezbatere organizată la începutul săptămânii de Institutul de Studii Europene Jacques Delors din Paris, Emmanuel Macron a numit cele trei axe ale preşedinţiei franceze: relansare, putere, apartenenţă. Desigur, una dintre cele mai importante priorităţi este nevoia de redresare a Statelor membre după criza sanitară, iar Franţa alături de Germania au fost promotoarele planului comun de relansare şi rezilienţă, în valoare de 750 de miliarde de euro, de care au început deja să beneficieze cele 27 de state membre.
Alt obiectiv important este întărirea suveranităţii europene, dotarea uniunii cu o autonomie militară fiind o propunere făcută de Emmanuel Macron înainte chiar de a deveni preşedinte al Franţei, alături de reforma acordurilor privind spaţiul Schengen de liberă circulaţie.
Un summit european privind apărarea va avea loc nu mai târziu de luna martie. Nu în ultimul rând progresul tehnologic, digitalizarea societăţii, lupta împotriva schimbărilor climatice, dezvoltarea Europei sociale, gestionarea politicii de azil şi migraţie se vor afla în centrul acţiunilor derulate pe perioada preşedinţiei Franţei la Consiliul Uniunii Europene. (Rador/ FOTO radioiasi.ro)