Bacău: A fost semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al noului stadion municipal
Publicat de gabrielarotaru, 20 decembrie 2021, 16:01
Primarul municipiului Bacău, Lucian Daniel Stanciu Viziteu, a semnat, luni, contractul pentru studiul de fezabilitate a noului stadion municipal.
Edilul a declarat, într-o conferinţă de presă, că stadionul va fi construit pe amplasamentul actualei baze care nu a mai fost utilizată din 2013.
‘A fost un proces lung până să semnăm contractul pentru că a implicat o analiză serioasă despre ce vom face după aceea. Am văzut toată zona şi am decis să nu facem doar studiul de fezabilitate pentru stadionului ci şi un plan urbanistic zonal pentru toată regiunea, adică pentru baza sportivă care va fi unică în România. Contractul semnat astăzi are o durată de patru luni la finalul căruia vom afla cât din actualul stadion putem păstra şi cum trebuie reconfigurat pentru a asigura practicarea mai multor sporturi’, a declarat primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu.
Edilul a subliniat că odată realizat studiul de fezabilitate va fi aflat costul total al investiţiei.
‘După ce vom avea acest studiu, vom merge la partea de finanţare şi vom putea bugeta multi-anual. Mai avem o variantă cu o finanţare, pentru că parlamentarii USR vor cere prin bugetul de stat’, a mai spus primarul municipiului Bacău.
Studiul de fezabilitate costă aproape 155.000 lei.
Noul stadion municipal ar urma să aibă între 15.000 şi 20.000 locuri. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)