Ascultă Radio România Iași Live

Episcopia Huşilor împarte bucurii familiilor sărmane din satele vasluiene

Episcopia Huşilor împarte bucurii familiilor sărmane din satele vasluiene

Publicat de Andreea Drilea, 23 decembrie 2021, 09:52

În pragul sărbătorii sfinte a Naşterii Mântuitorului, peste 1.600 de copii din satele vasluiene s-au adunat în curtea Catedralei Episcopale din Huşi pentru a-l întâlni pe Moş Crăciun.

Ca în fiecare an, prin grija angajaţilor şi a voluntarilor de la Asociaţia ‘Filantropia Ortodoxă’ a Episcopiei Huşilor, micuţii s-au putut bucura de daruri nepreţuite şi de farmecul unei zile de neuitat. S-au cântat colinde şi s-au rostit vorbe frumoase, iar frigul de afară nici n-a mai contat. Cu năsucurile şi obrăjorii reci, dar cu inimile vibrând de căldură, cei mici au aflat că minunile există cu adevărat şi se întâmplă chiar lângă ei.

Toţi copiii prezenţi i-au scris înainte Moşului ce-şi doresc de Crăciun, iar scrisorile au fost adunate cu atenţie de preoţii parohi din satele lor şi au ajuns la reprezentanţii Asociaţiei ‘Filantropia Ortodoxă’, coordonată de preotul Vladimir Beregoi, care, cu sprijinul tuturor colaboratorilor, oameni cu suflet mare din ţară, dar şi din diaspora, au reuşit să îndeplinească dorinţele fiecărui micuţ în parte.

Episcopul Huşilor le-a vorbit tuturor despre bucuria de a dărui şi despre grija şi răbdarea cu care toţi cei implicaţi în proiectele sociale ale Episcopiei vor să cultive iubirea de aproape, speranţa şi încrederea.

‘Când S-a născut Pruncul Iisus în Betleem, au venit, dintr-o ţară îndepărtată, trei magi. Când au ajuns în faţa Pruncului, I-au adus daruri: aur, smirnă şi tămâie. Acest lucru încercăm să îl facem şi noi. În toţi copiii prezenţi – peste 1.600 – din parohiile care aparţin Episcopiei Huşilor şi din aşezămintele noastre sociale, noi îl vedem pe Pruncul Iisus. (…) Am avut de partea noastră multe ajutoare. În primul rând, Episcopia Huşilor, prin fondurile alocate, parohiile şi preoţii, şi desigur, oamenii de bine care s-au alăturat acestui proiect şi au fost sensibili când le-am solicitat să ne fie aproape. Au fost foarte mulţi sponsori din ţară, cei mai mulţi din Timişoara, precum şi preoţii şi credincioşii noştri din diaspora. Au fost trei camioane cu daruri pentru cei care i-au scris lui Moş Crăciun. Le mulţumesc din suflet preoţilor care se implică în proiectele sociale ale Episcopiei noastre. Mulţumesc părintelui Vladimir Beregoi, sufletul a tot ceea ce s-a întâmplat şi se întâmplă din punct de vedere social în Episcopia noastră’, a spus ierarhul Huşilor, Ignatie.

Consilierul eparhial Vladimir Beregoi, coordonatorul asociaţiei filantropice care funcţionează pe lângă Episcopia Huşilor, este cel care de patru ani nu conteneşte să lupte pentru a-i ajuta pe cei aflaţi în nevoie. Binecuvântat cu harul dăruirii, părintele le-a transmis copiilor cât este de important să nu uite de sprijinul primit şi să întoarcă la rândul lor binele atunci când vor ajunge oameni mari.

‘Toţi aţi scris scrisori către Moş Crăciun, iar noi, cei de la Episcopia Huşilor, prin Asociaţia ‘Filantropia Ortodoxă’, împreună cu oameni cu suflet mare din Timişoara, Dublin, Alba, Cluj, Arad sau Vaslui, am făcut tot posibilul să vă aducem o bucurie. Să fie pentru voi şi o lecţie, ca atunci când veţi ajunge mari, cu posibilităţi, să nu uitaţi că undeva, într-un sat, este un copil care i-a scris o scrisoare lui Moş Crăciun. Să faceţi tot posibilul să primească răspuns, aşa cum aţi primit şi voi’, a transmis Vladimir Beregoi.

Întâlnirea de la Episcopia Huşilor a fost încununarea unor acţiuni mult mai ample, derulate pe tot parcursul lunii decembrie sub forma Caravanei ‘Dar de Crăciun’, în cadrul căreia mii de copii care provin din familii cu posibilităţi materiale reduse au primit haine groase şi încălţăminte, jucării, cărţi, produse de igienă, lenjerie, alimente, dulciuri şi ajutoare financiare.

Caravana ‘Dar de Crăciun’, ajunsă anul acesta la cea de-a patra ediţie, a mers în cele mai îndepărtate sate, pe drumuri greu de străbătut, în case în care Moş Crăciun n-a intrat niciodată. Copii care cunosc de mici grija, frigul, foamea sau boala s-au bucurat pentru prima dată de daruri. Prin noroi, cu veşmintele suflecate, preoţii, alături de Moş Crăciun, au intrat în toate bordeiele, încărcaţi de daruri şi cântând colinde, au mângâiat copiii, i-au încălţat, i-au îmbrăcat şi le-au alinat părinţii, vestindu-le bucuria Naşterii lui Iisus.

‘Cu ajutorul lui Dumnezeu, şi anul acesta, aşa cum ne-am propus de la începutul Postului Naşterii Domnului Iisus Hristos, am vrut să împărţim bucurii la cât mai mulţi copii care au nevoie de noi. Cu binecuvântarea Părintelui Ignatie, episcop al Huşilor, am reuşit să ajungem în casele a peste 1.000 de copii. Am adunat foarte multă emoţie, emoţia bucuriei copiilor şi emoţia darului, pentru că atunci când dăruieşti, te îmbogăţeşti sufleteşte. Din nefericire, pentru unii dintre copiii pe care noi îi vizităm ceea ce primesc de la noi e unicul dar din acest an. Sunt foarte multe nevoi în satele din Episcopia Huşilor. Oamenii de la ţară nu prea au acces la un loc de muncă şi marea majoritate îşi întreţin familiile din munca câmpului. Poate părinţii fac tot efortul să le asigure copiilor pâinea cea de toate zilele, dar am fost în multe case în care am văzut lipsa banilor. Am întâlnit, bunăoară, o familie binecuvântată de Dumnezeu cu 11 prunci. Părinţii şi-au exprimat bucuria că au câteva păsări, câteva animale, dar vă daţi seama cât este de greu să îmbraci şi să încalţi 11 copii. Noi am reuşi acest lucru şi ne bucurăm că pe unde trecem putem face bine’, a spus preotul Vladimir Beregoi.

Printre preoţii care au însoţit caravana cu daruri este şi protopopul de Vaslui, Adrian Chirvasă. Citându-l pe Sfântul Ioan Gură de Aur, părintele a amintit că Dumnezeu nu a poruncit milostenia ca să desfiinţeze sărăcia, ci pentru faptul că ea aduce foarte multă bucurie în viaţa celui care o face.

‘Bucuria aceasta este mică pentru cel care primeşte, dar să ştiţi că este una foarte mare pentru cel care oferă. Sunt oameni care fac asta cu plăcere. Episcopia oferă după cât poate şi trebuie să ţinem cont că sunt şi alte activităţi pe care Episcopia le are. Mă gândesc la bisericile din satele foarte mici, care trebuie şi ele ajutate. (…) Este foarte bine să cultivăm acest obicei şi modul acesta de a fi aproape unul de celălalt. Biserica este deschisă pentru toţi, e un laborator al învierii, aşa cum spunea Sfântul Vasile cel Mare, şi este cea care îl pregăteşte şi pe cel cu posibilităţi materiale mai mari şi pe cel care este într-o sărăcie lucie. În felul acesta, noi încercăm să facem punte între cel care poate să ofere şi cel care are mare nevoie de ceea ce este în plus la altul’, arată preotul Adrian Chirvasă.

De când a venit la conducerea eparhiei Huşilor, episcopul Ignatie şi-a stabilit drept obiectiv principal implicarea Bisericii în activităţi de ordin social. E crezul pe care nu l-a abandonat, iar proiectele derulate de-a lungul ultimilor ani în întreg judeţul Vaslui stau mărturie. Are în preajmă oameni dedicaţi, persoane atente mereu la nevoile semenilor, care au reuşit să presare bunătate în locuri de alţii uitate.

‘Din păcate, pe parcursul acestei caravane, dar şi având în minte experienţa foarte frumoasă din trecut, am constatat că sunt copii foarte sărmani, care au nevoie de ajutorul nostru, de expresia dragostei noastre, manifestată prin aceste gesturi cu o încărcătură deosebită’, a spus ierarhul.

Convins că în fiecare om aflat în nevoie poate fi găsit Hristos însuşi, părintele Ignatie a transmis că proiectele sociale ale Episcopiei Huşilor vor continua şi că, îndrumaţi de părintele Vladimir Beregoi, angajaţii Asociaţiei ‘Filantropia Ortodoxă’ Huşi, preoţii şi voluntarii vor căuta şi de acum înainte să pună zâmbet pe chipuri triste şi să lumineze suflete cuprinse de întunericul neajunsurilor.

(AGERPRES/Foto radioiasi.ro)

Etichete:
Iaşi: Traficanţi de droguri de mare risc, trimişi în spatele gratiilor
Regional marți, 24 decembrie 2024, 11:11

Iaşi: Traficanţi de droguri de mare risc, trimişi în spatele gratiilor

Cinci persoane, dintre care trei femei şi doi bărbaţi, s-au ales cu dosare penale şi au fost reţinute pentru trafic de droguri de mare risc, una...

Iaşi: Traficanţi de droguri de mare risc, trimişi în spatele gratiilor
Revelionul ieșenilor 2025. Artiștii care vor urca pe scenă
Regional marți, 24 decembrie 2024, 06:53

Revelionul ieșenilor 2025. Artiștii care vor urca pe scenă

Primăria Municipiului Iași și Ateneul Național din Iași anunță programul special al Revelionului Ieșenilor 2025, un eveniment care își...

Revelionul ieșenilor 2025. Artiștii care vor urca pe scenă
Iaşi: Poliţişti de frontieră şi vameşi din Sculeni, trimişi în judecată pentru luare de mită
Regional luni, 23 decembrie 2024, 19:24

Iaşi: Poliţişti de frontieră şi vameşi din Sculeni, trimişi în judecată pentru luare de mită

Procurorii din cadrul DNA Iaşi au dispus trimiterea în judecată a mai mulţi poliţişti de frontieră şi vameşi care sunt acuzaţi de luare şi...

Iaşi: Poliţişti de frontieră şi vameşi din Sculeni, trimişi în judecată pentru luare de mită
Iaşi: Au fost finalizate lucrările de reabilitare energetică a Spitalului de Recuperare
Regional luni, 23 decembrie 2024, 16:34

Iaşi: Au fost finalizate lucrările de reabilitare energetică a Spitalului de Recuperare

Au fost finalizate lucrările de reabilitare energetică profundă (deep renovation) de la Spitalul de Recuperare Iaşi, care duc la reducerea...

Iaşi: Au fost finalizate lucrările de reabilitare energetică a Spitalului de Recuperare
Regional luni, 23 decembrie 2024, 16:33

Iaşi: Mai multe persoane din ţară şi străinătate au fost salvate în urma unei prelevări de organe

Mai multe organe care au fost prelevate la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, de la o persoană aflată în moarte cerebrală, vor salva pacienţi...

Iaşi: Mai multe persoane din ţară şi străinătate au fost salvate în urma unei prelevări de organe
Regional luni, 23 decembrie 2024, 12:32

Crăciunul la Catedrala Romano-Catolică din Iaşi şi deschiderea Jubileului 2025

Crăciunul celebrează marele eveniment care a avut loc în urmă cu mai bine de două mii de ani, când, într-o noapte, păstorii au auzit vestea:...

Crăciunul la Catedrala Romano-Catolică din Iaşi şi deschiderea Jubileului 2025
Regional luni, 23 decembrie 2024, 08:56

Aproape 500 de elevi din judeţul Vrancea sunt incluşi în Programul Naţional pentru Reducerea Abandonului Şcolar

În statistica Uniunii Europene, abandonul şcolar timpuriu din România este printre cele mai ridicate, cu o rată de peste 16%, înregistrată anul...

Aproape 500 de elevi din judeţul Vrancea sunt incluşi în Programul Naţional pentru Reducerea Abandonului Şcolar
Regional luni, 23 decembrie 2024, 08:32

Cod galben de ceaţă densă, chiciură şi gheţuş în mai multe localități

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Data emiterii : 23-12-2024 ora 10:40 Nr. mesajului : 1 Valabil de la : 23-12-2024...

Cod galben de ceaţă densă, chiciură şi gheţuş în mai multe localități