(AUDIO) IAȘI: Suspiciune de infectare cu tulpina Omicron
Publicat de Andreea Drilea, 23 decembrie 2021, 11:02
La Spitalul „C. I. Parhon” din Iași au fost prelevate, de la un pacient, probe care vor fi trimise laboratoarelor de specialitate din Iași și București pentru a detecta o posibilă infecție cu tulpina Omicrona virusului Sars Cov-2.
Purtătorul de cuvânt al unității medicale, Ionuţ Nistor, a declarat că, până în prezent, pacientul nu prezintă simptome grave, dar îngrijorător este faptul că respectiva personă a trecut prin boală, are schema completă de vaccinare şi susţine că nu a ieşit în afar ţării:
Ionuț Nistor: Un pacient internat la Spitalul Parhon cu suspiciune înaltă de infecție Sars Cov-2, cu tulpina Omicron. Este un pacient aflat în evidența Spitalului Parhon cu afecțiune urologică și care declară debutul simptomatologiei – cefalee, febră, disfagie – cu trei zile anterior internării. Pacientul spune că aceste simptome au apărut în afara unui context epidemiologic – nu declară deplasarea în afara țării sau intrarea în contact cu persoane care sunt întoarse recent din afara României. În același timp, suspiciunea noastră – am cerut secvențierea pentru acest pacient din cauză că este un pacient vaccinat cu schemă completă și cu o infecție anterioară, în octombrie 2020. Așteptăm rezultatele care ne pot confirma dacă este sau nu infectat cu acestă tulpină. Din fericire, simptomatologia este ușoară, s-a remis după tratament simptomatic, urmând ca să-l externăm în cursul zilei de astăzi.
(Radio Iași/Constantin Mihai/Foto arhiva radioiasi.ro)