Ascultă Radio România Iași Live

Românii au ocupat anul trecut primul loc în rândul vizitatorilor străini pe litoralul bulgăresc

Românii au ocupat anul trecut primul loc în rândul vizitatorilor străini pe litoralul bulgăresc

Publicat de Andreea Drilea, 6 ianuarie 2022, 16:15

Românii au ocupat anul trecut primul loc în rândul vizitatorilor străini pe litoralul bulgăresc, iar destinaţia are toate şansele să rămână şi în 2022 principala destinaţie externă accesibilă românilor, chiar dacă preţurile vor fi mai mari, susţin consultanţii unei agenţii online de turism.

‘2021 a fost un an bun pentru litoralul bulgăresc, în special din punct de vedere al turiştilor români, care s-au aflat pe primul loc ca pondere în rândul vizitatorilor străini. Turiştii trebuie să ştie, însă, că pe fondul inflaţiei şi al nesiguranţei determinate de pandemie, preţurile au crescut. Tarifele aplicate de hotelurile de pe litoralul bulgăresc sunt influenţate mult de pieţele vestice, dinspre care turiştii veneau şi în capetele de sezon, pe când românii şi bulgarii se rezumă la perioada iulie – august. Ultimii doi ani nu au fost foarte buni, litoralul bulgăresc simţind lipsa multor pieţe occidentale iar hotelierii vor să recupereze pierderile’, potrivit Travel Planner.

Pe de altă parte, au fost deschise câteva hoteluri noi iar o parte dintre hoteluri au făcut renovări şi îmbunătăţiri, însă la fel ca şi anul precedent, vor fi oferte speciale mai puţine şi probabil mai reduse.

‘Bulgaria este o ţară cu grad similar de vaccinare precum România, iar dacă aceasta poate fi o problemă pentru vest europeni, pentru români nu va fi. Noua tulpină Omicron a panicat turiştii din Europa occidentală iar pentru moment cursele aeriene charter au fost suspendate, neputându-se anticipa încă intensitatea la care se vor relua în timpul sezonului. Dacă aceste curse dinspre vest se vor relua precum în anii ante-pandemie, vor fi mai puţine locuri disponibile pentru români’, mai spun consultanţii agenţiei.

În acest context, specialiştii Travel Planner recomandă rezervările din timp, early booking, pentru ca turiştii să fie siguri că îşi asigură un loc la hotelul preferat, la un preţ şi la condiţii superflexibile.

Potrivit sursei citate, situaţia va depinde destul de mult şi de contextul celorlalte două destinaţii externe tradiţionale ale românilor, Turcia şi Grecia. În general, au fost restricţii mai mari către aceste destinaţii către care au călătorit mai ales turiştii vaccinaţi, o parte rezervând din timp, pe când Bulgaria a fost preferată de turiştii nevaccinaţi datorită lipsei restricţiilor.

‘Este posibil ca vara aceasta serviciile să crească din punct de vedere calitativ, deoarece majoritatea hotelierilor vor pregăti din timp staff-ul şi vor identifica soluţii pentru a asigura servicii bune în perioadele mai aglomerate. Recomand tuturor să apeleze la agenţiile de turism, care pot furniza informaţii despre hoteluri de calitate, serioase. (…) Ne aşteptăm ca în sezonul de vară să se elimine restricţiile sau cel puţin să fie o relaxare mai mare, pentru că România este o piaţă strategică în acest moment pentru Bulgaria’, a declarat Sebastian Constantinescu, director general Travel Planner.

Zona Sunny Beach – Obzor, unde se află lanţuri hoteliere importante, va avea în continuare creşteri considerabile de turişti români, mai ales că Blue Air va introduce, în timpul sezonului estival, zboruri directe din Cluj către Burgas, cu o frecvenţă de două curse pe săptămână. Staţiunile Albena şi Nisipurile de Aur rămân în continuare tradiţionale şi la mare căutare.

În această perioadă, specialiştii Travel Planner recomandă rezervările în sistem early booking, deoarece există condiţii flexibile, avansul este zero la rezervare, anularea gratuită şi plata în rate. Reducerile se situează între 15% şi 35%, cele mai multe hoteluri bune practicând reduceri în jur de 20%.

Travel Planner a început activitatea în vara anului 2008, iar până în prezent a acumulat peste 120.000 de turişti şi a organizat peste 30.000 de vacanţe. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro

Etichete:
UAIC va reabilita corpul R printr-un proiect PNRR în valoare de 18,5 milioane de lei
Fapt divers luni, 25 noiembrie 2024, 11:07

UAIC va reabilita corpul R printr-un proiect PNRR în valoare de 18,5 milioane de lei

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a câștigat proiectul „Corpul R: Reabilitarea sustenabilă pentru spații moderne de...

UAIC va reabilita corpul R printr-un proiect PNRR în valoare de 18,5 milioane de lei
UAIC a câștigat un proiect PNRR pentru a construi spații de cazare în Stațiunea de cercetare și practică studențească „Vasile Băcăuanu” din Ștefănești, județul Botoșani
Fapt divers luni, 25 noiembrie 2024, 11:06

UAIC a câștigat un proiect PNRR pentru a construi spații de cazare în Stațiunea de cercetare și practică studențească „Vasile Băcăuanu” din Ștefănești, județul Botoșani

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a primit finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru...

UAIC a câștigat un proiect PNRR pentru a construi spații de cazare în Stațiunea de cercetare și practică studențească „Vasile Băcăuanu” din Ștefănești, județul Botoșani
Când va avea loc aprinderea iluminatului festiv montat cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă în municipiul Iași
Fapt divers vineri, 22 noiembrie 2024, 07:35

Când va avea loc aprinderea iluminatului festiv montat cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă în municipiul Iași

Ziua Națională a României, 1 decembrie 2024, va fi marcată şi prin deschiderea amenajărilor specifice organizate de Primăria Municipiului...

Când va avea loc aprinderea iluminatului festiv montat cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă în municipiul Iași
Concursul Vreau să povestesc, ediția a IV-a și-a ales câștigătorii
Fapt divers joi, 21 noiembrie 2024, 12:05

Concursul Vreau să povestesc, ediția a IV-a și-a ales câștigătorii

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova a organizat, în perioada 1 octombrie – 5 noiembrie 2024, Concursul Național de Scurte...

Concursul Vreau să povestesc, ediția a IV-a și-a ales câștigătorii
Fapt divers joi, 21 noiembrie 2024, 11:57

Au început înscrierile pentru Concursul Cangurașul matematician

21 Noiembrie, București Asociația Institutul pentru Dezvoltarea Evaluării în Educație (IDEE) are plăcerea de a anunța deschiderea...

Au început înscrierile pentru Concursul Cangurașul matematician
Fapt divers marți, 19 noiembrie 2024, 17:31

Bacău: Tânăr rănit după ce s-a urcat pe capota unei maşini, iar şoferul a demarat

Un tânăr în vârstă de 18 ani, din Glăvăneşti, a fost rănit după ce s-a urcat pe capota unei maşini, iar şoferul a demarat, a informat,...

Bacău: Tânăr rănit după ce s-a urcat pe capota unei maşini, iar şoferul a demarat
Fapt divers luni, 18 noiembrie 2024, 08:28

În perioada 18 -24 noiembrie 2024, vor debuta noi evenimente vizuale, recomandate de Uniunea Artiștilor Plastici din România

În perioada 18 -24 noiembrie 2024, vor debuta noi evenimente vizuale, recomandate de Uniunea Artiștilor Plastici din România.     Luni,...

În perioada 18 -24 noiembrie 2024, vor debuta noi evenimente vizuale, recomandate de Uniunea Artiștilor Plastici din România
Fapt divers vineri, 15 noiembrie 2024, 12:46

„Povești în zbor cu zmeie și zei” – un nou atelier D.I.C.E. la Palatul Culturii

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, prin Secția Mediere culturală, Proiecte, Marketing și cu sprijinul activ al Muzeului Etnografic al...

„Povești în zbor cu zmeie și zei” – un nou atelier D.I.C.E. la Palatul Culturii